15:04 28 Ianuarie 2020
În direct
  • EUR19.49
  • USD17.68
  • RUB0.28
  • RON4.08
  • UAH0.72

Când democrații vor da jos Guvernul Chicu

Podcasturi
Sa primesc un link scurt
129420

Guvernul condus de Ion Chicu a fost învestit cu votul socialiștilor și al democraților, dar și cu cel al unui deputat independent.

Democrații spun că vor susține Guvernul tehnocrat condus de Ion Chicu, atâta timp cât în prim plan va fi interesul cetățenilor. Însă în momentul în care Executivul va începe a face campanie electorală, atunci democrații vor analiza serios chestiunea susținerii în continuare a acestei componențe a Cabinetului de Miniștri. O declarație în acest sens a făcut președintele de onoare al Partidului Democrat, Dunitru Diacov.

”Vom încerca să fim toleranți, vom veni cu sfaturi și idei. Sigur că miniștrii din acest cabinet sunt persoane care au experiența necesară. Vom avea răbdare, însă nu am fost de acord cu ceea ce  a spus domnul Chicu, că a venit pentru un an de zile. Eu cred că acest Guvern trebuie să lucreze timp de trei ani de zile. Noi ne rezervăm dreptul să fim principiali. Însă, în momentul în care acest Guvern va începe să facă campanie, atunci vom lua atitudine”, a declarat Dumitru Diacov în cadrul emisiunii ”Logica Puterii” de la Sputnik Moldova.

Amintim că Parlamentul de la Chișinău a demis în data de 12 noiembrie Guvernul condus de Maia Sandu. Moțiunea de cenzură depusă de fracțiunea PSRM a fost votată de 63 de deputați, minimul necesar de voturi fiind de 51. La doar o zi de la căderea Guvernului Sandu, Moldova s-a ales cu un nou Cabinet de Miniștri.

Tematic

Exclusiv: Ce au discutat Filip și Diacov cu Hogan și de ce PD intuia cine va fi premier
Diacov, despre demiterea Guvernului Sandu și votul pentru Chicu: ”Noi nu ne-am dorit ...”
Tagurile:
democrați, Guvernul Chicu


Știrile Zilei