13:15 29 Ianuarie 2020
În direct
  • EUR19.39
  • USD17.61
  • RUB0.28
  • RON4.06
  • UAH0.72

Interpreta Romina Spînu face dezvăluiri: Cum reușește să combine cariera cu rolul de mamă

Podcasturi
Sa primesc un link scurt
16510

O mamă bună le reușește pe toate: să nască și să educe copii, dar și să-și construiască o carieră de succes. Este și cazul Rominei Spînu, o mamă și o interpretă demnă de tot respectul.

Romina Spînu este o interpretă de muzică populară și ușoară care a muncit foarte mult pentru a-și construi o carieră de succes. Pe lângă toate acestea, interpreta este și mămica unei fetițe de un anișor și trei luni.

Interpreta a mărturisit că datorită valorilor care sunt împărtășite în familia sa a reușit să stabilească un echilibru între viața personală și cea profesională.

"Poți combina viața profesională și cea personală. Copiii nu sunt un impediment. Mai cu seamă că avem ajutorul bunicilor. Este o bucurie pentru ele să stea cu fetița noastră, care a fost mult așteptată pentru noi toți. Și soțul întotdeauna m-a susținut și m-a încurajat să-mi continui cariera muzicală",  a spus Romina Spînu.

Interpreta ne-a dezvăluit că pentru anul 2020 are planuri mărețe, iar cel mai mare vis al său este să lanseze un CD de muzică populară.

"Am foarte multe scopuri pe care mi-am propus multe să le realizez în acest an. Va fi un an special pentru mine și sper să-mi reușească. Voi lansa mai multe cântece în colaborare cu orchestra "Fluieraș" condusă de frații Ștefăneț", a subliniat ea.

Tagurile:
muzică populară, familie, carieră, interpretă


Știrile Zilei