09:56 30 Martie 2020
În direct
  • EUR19.91
  • USD18.09
  • RUB0.23
  • RON4.12
  • UAH0.65

Apeluri înregistrate la 112: Serviciul de Urgență în prima lună din 2020

Podcasturi
Sa primesc un link scurt
95 0 0

Prima lună a anului 2020 a fost destul de încărcată pentru operatorii din cadrul Serviciului Național Unic pentru Apelurile de Urgență 112.

Apeluri înregistrate la 112: Serviciul de Urgență în prima lună din 2020

Luna ianuarie a fost destul de productivă și încărcată pentru cei 82 de operatori din cadrul Serviciului de Urgență 112, care reacționează rapid pentru siguranța și protecția cetățenilor Republicii Moldova. Zilnic, fiecare dintre ei a recepționat aproximativ 500 de apeluri de urgență.

Potrivit specialistului în relații publice la Serviciul Național Unic de Urgență 112, Ana Carpovici, cele mai dificile și solicitate zile au fost cele de sărbători.

"În noaptea dintre ani a fost un flux mai mare de apeluri - aproximativ 13 mii. Cifra este cu aproape trei mii mai mare decât în zilele obișnuite. Cel mai solicitat a fost serviciul de asistență medicală. În 69% dintre cazurile de urgențe reale a fost solicitată intervenția ambulanței. În noaptea de Revelion au mai fost înregistrare cazuri de incendii și infracțiuni contra vieții persoanei", a declarat Ana Carpovici.

De asemenea, pe 7 ianuarie, atunci când moldovenii sărbătoresc Nașterea Domnului (Crăciunul pe stil vechi), la Serviciul 112 au apelat circa nouă mii de cetățeni din întreaga țară. Și de sărbătoarea Sf. Vasile cel Mare, pe 14 ianuarie, moldovenii au avut nevoie de ajutorul ambulanței, poliției și pompierilor. Cu toate acestea, nu toți din cei care au sunat la 112 au raportat situații de urgență.

"Unii ne-au felicitat, alții ne-au urat, au cântat. Au fost înregistrate mai multe apeluri abuzive, non-urgente sau false", a subliniat specialistul.

Totuși Carpovici spune că în 2019 s-a reușit diminuarea numărului de apeluri non-urgente cu nouă procente și este îmbucurător faptul că în prima lună a anului curent cifra nu a crescut. 

"Apelurile non-urgente s-au redus aproape la o medie de 50 la sută. Cetățenii au devenit mai responsabili", a remarcat ea.

De menționat că dacă a fost efectuată o chemare falsă la locul intervenției, apelantul riscă amendă de până la trei mii de lei.

Mai multe informații aflați din interviul audio atașat.

Tematic

De sărbători, la muncă: Câte apeluri au preluat operatorii 112 de Revelion și Crăciun
Tagurile:
2020, ianuarie, apeluri, 112


Știrile Zilei