15:07 30 Octombrie 2020
În direct
  • EUR19.94
  • USD17.04
  • RUB0.21
  • RON4.09
  • UAH0.60

A trecut sau nu Moldova la televiziunea digitală terestră - Ce spun autoritățile

Podcasturi
Sa primesc un link scurt
182 0 0

Secretarul de Stat al MEC Vitalie Tarlev spune că, din punct de vedere tehnologic, Moldova aproape și-a îndeplinit obiectivul de a trece la televiziunea digitală terestră. Potrivit funcționarului, 97% din teritoriul țării este acoperit de semnalul digital.

A trecut sau nu Moldova la televiziunea digitală terestră-Ce spun autoritățile

Vitalie Tarlev a declarat în studioul Sputnik Moldova că nu a existat un termen limită pentru implementarea televiziunii digitale terestre, iar ultimele măsurări ne arată că avem acoperire în proporție de 97% din teritoriul țării cu semnal la multiplexul A pentru televiziunea digitală terestră.

„La ora actuală avem 7 posturi tv pe acest multiplex. Recent încă o televiziune s-a alipit la acest multiplex, iar Consiliul Audiovizualului, în zilele următoare, va prezenta la concurs încă două licențe din acest multiplex. Tehnologic obiectivul a fost realizat”, a punctat Vitalie Tarlev.

Un alt aspect ține de procurarea dispozitivelor de recepționare a semnalului, așa numitele convertoare. Secretarul de Stat a precizat că statul va oferi suport la procurarea acestor dispozitive pentru categoriile defavorizate. Este vorba de peste 50 de mii de convertoare. Vitalie Tarlev a vorbit și despre televiziunea analogică. Până la sfârșitul anului Moldova va trebui să renunțe la această banda de frecvență, așa cum o fac mai multe state din regiune.

„Acest aspect era stipulat în vechiul Cod al Audiovizualului unde exista o dată limită - 1 martie 2020, iar în actualul Cod al serviciilor media acest termen nu există. Totodată, avem și o hotărâre de Guvern unde este precizat faptul că frecvența de 700 de megahetz, pentru televiziunea terestră analogică, poate fi utilizată până la sfârșitul anului 2020”, a precizat Vitale Tarlev.

Moldova a semnat în 2006 câteva angajamente internaționale prin care s-a obligat ca până în 2015 să efectueze tranziția de la televiziunea terestră analogică la cea digitală. Perioada de trecere stabilită a fost de 9 ani. Moldova a avut mai multe termene pentru punerea în aplicare a acestui angajament, ultimul fiind 1 martie 2020.

Tematic

Moldova trece la televiziunea digitală terestră
Parlamentul a aprobat tranziţia la televiziunea digitală
Tagurile:
Codul serviciilor media audiovizuale, tehnologii digitale

Știrile Zilei