03:10 05 Iunie 2020
În direct
  • EUR19.48
  • USD17.39
  • RUB0.25
  • RON4.03
  • UAH0.65

Trebuie sau nu să ne facem griji? Ce produse ar putea lipsi de pe rafturi în curând

Podcasturi
Sa primesc un link scurt
460 0 0

Moldova este asigurată cu produse lactate, carne și produse de panificație? Ministrul Agriculturii răspunde la această întrebare.

Trebuie să ne facem griji? Ce produse ar putea lipsi de pe rafturi în următoarea perioadă

Securitatea alimentară a țării este asigurată pe deplin. Declarația a fost făcută de către ministrul Agriculturii, Dezvoltării Regionale și Mediului, Ion Perju. Potrivit oficialului, producătorii autohtoni de carne, ouă, ulei, produse de panificație și de lactate au capacitatea de a acoperi 100% din necesarul populației. Așa că, potrivit ministrului, motive de îngrijorare nu sunt.

„Vreau să vă spun că producătorii autohtoni de carne pot acoperi 100% din necesar, producătorii de ouă acoperă 110%, adică produc chiar mai mult decât se consumă. Ulei avem pentru un an înainte, iar în cazul produselor de panificație nu trebuie să ne facem griji, fabricile funcționează ca înainte, iar rezervele de grâu, precum și alte cereale, sunt suficiente până la roada următoare, așa cum se cuvine”, a declarat ministrul Agriculturii, Dezvoltării Regionale și Mediului, Ion Perju, pentru Sputnik Moldova.

Oficialul spune că Moldova importă o cantitate impunătoare de produse lactate, dar afirmă că nu avem motive de îngrijorare. 

 „Da, noi importăm aproximativ 30-40% din produsele lactate, dar vreau să vă spun din categoria produselor lactate importate sunt mai mult unele cașcavaluri specifice, precum și unele iaurturi. Dar nu trebuie să ne facem griji. Aceste produse le importăm din România și Ucraina, iar importul lor nu a fost nicidecum afectat”, adaugă ministrul Agriculturii.

Singurul produs care ar putea lipsi în următoarele două săptămâni ar fi hrișca, din motiv că Federația Rusă a oprit exportul acesteia pentru 10 zile.

„Da, am putea avea un anumit deficit de hrișcă, poate în următoarele două săptămâni, dar această situație nu va persista mult”, conchide Ion Perju.

Potrivit Ministerului Agriculturii, Dezvoltării Regionale și Mediului, în prezent, producătorii autohtoni produc zilnic circa un milion de ouă. Companiile de procesare a produselor din carne și conserve dețin în stoc 860 de tone de materie primă, carne de bovine și porcine, precum și 242 de tone de produse din carne, disponibile pentru comercializare.

În plus, întreprinderile de procesare a produselor lactate dețin în stoc circa 140 tone de unt, 189 tone de cașcaval și 500 tone de frișcă pasteurizată.

Moldova are 152 de mii de tone de grâu, ceea ce acoperă necesarul consumului intern pentru cel puțin șapte luni de zile, fără a lua în calcul rezervele de stat. Mai mult, în hambarele producătorilor autohtoni sunt stocate 33 de mii de tone de orz, suficient pentru o perioadă de 147 zile, potrivit ministerului de resort.

Porumb avem 1,2 milioane de tone - suficient pentru cel puțin doi ani. Ulei de floarea soarelui – 65 de mii de tone, cantitate ce acoperă consumul intern pentru doi ani. Iar volumul de zahăr care se află astăzi în hambare, de 102 mii tone, este suficient pentru consumul intern pentru 440 de zile.

Tematic

Omenirea, amenințată de o criza alimentară - avertizează ONU
Cosarciuc: Un miliard de lei pe an - cum sunt utilizate subvențiile în agricultură
ONU: Ne confruntăm cu cea mai gravă criză de la cel de-al Doilea Război Mondial
Tagurile:
Ion Perju, Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, securitate alimentară


Știrile Zilei