18:21 04 Iulie 2020
În direct
  • EUR19.43
  • USD17.23
  • RUB0.24
  • RON4.02
  • UAH0.63

Află detalii despre regulile de admitere și ofertele de studii de la USMF

Podcasturi
Sa primesc un link scurt
92310

Universitatea de Stat de Medicină și Farmacie "Nicolae Testemițanu" din Republica Moldova este una dintre cele mai prestigioase instituții de învățământ superior din țară, devenind cunoscută și peste hotarele țării.

Află detalii despre regulile de admitere și ofertele de studii de la USMF

Universitatea de Medicină din Chișinău este una dintre cele mai prestigioase instituții din țară, fiind unica instituție de învățământ superior care pregătește medici și farmaciști pentru sistemul național de sănătate. În cei 75 de ani de activitate, universitatea a pregătit zeci de mii de specialiști, care au fost instruiți de profesioniști adevărați - cadre științifico-didactice și științifice (academicieni, doctori habilitați și doctori în științe).

În acest an, procesul de admitere la USMF "Nicolae Testemițanu" va avea loc în perioada 27 iulie - 4 august, iar dosarele de concurs la prima etapă pot fi depuse online. Oferta educațională a Universității pentru anul universitar 2020-2021 cuprinde șapte programe: medicină (șase ani), stomatologie (cinci ani), farmacie (cinci ani), optometrie (patru ani), asistență medicală generală (patru ani), sănătate publică (patru ani) și tehnologie radiologică (patru ani). În același timp, taxele de studii pentru anul universitar 2020-2021 au rămas neschimbate.

Potrivit rectorului USMF și doctorului habilitat în medicină, Emil Ceban, chiar dacă instituția niciodată nu s-a confruntat cu lipsa de studenți, în acest an, din cauza pandemiei, sunt luate în calcul două scenarii privind numărul de studenți care vor alege să-și continue studiile la USMF.

"Ne așteptăm la două extreme: avem convingerea că vom avea mai mulți tineri care vor dori să devină doctori, pentru că realizează că este o profesie responsabilă și foarte necesară. Iar, pe de altă parte, unii tineri vor avea frica de a se supune unor riscuri, întrucât este profesie complicată, iar situația în care ne aflăm demonstrează acest lucru", a explicat rectorul.

În același timp, Emil Ceban s-a referit și la numărul de studenți străini. Actualmente, în cadrul instituției își fac studiile 2380 de studenți străini din 33 de țări ale lumii. Potrivit rectorului, pandemia va influența semnificativ numărul doritorilor de peste hotare de a veni la studii în Moldova.

"Conform planului din a doua jumătate a anului, deja suntem în minus cu 360 de studenți străini. Probabil vom avea dificultăți la acest capitol. Totuși, programa de înmatriculare este online, iar anul de studii îl vom începe tot în acest regim, ceea ce semnifică că studenții străini vor putea învăța și de acasă", a subliniat Emil Ceban.

De menționat că procesul de instruire în cadrul Universității de Medicină se desfășoară în patru limbi – română, engleză, rusă și franceză – și este asigurat de peste 1 200 de cadre științifico-didactice și științifice (academicieni, doctori habilitați și doctori în științe). Actualmente, în cadrul instituției își fac studiile circa 5 800 de studenţi și 1 300 de medici-rezidenţi, inclusiv din străinătate.

Agenția Internațională de Presă și Radio Sputnik Moldova a lansat recent noul proiect instructive-informativ "Abiturient 2020". În cadrul acestui proiect ne propunem să informăm elevii absolvenți despre regulile de admitere, ofertele educaționale, programele de studii și posibilitățile unice pe care le oferă universitățile din Republica Moldova.

Mai multe informații aflați din interviul audio atașat.

Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova

Tagurile:
medicină, studii, admitere, USMF


Știrile Zilei