20:18 14 Iunie 2021
În direct
  • EUR21.50
  • USD17.70
  • RUB0.25
  • RON4.37
  • UAH0.65

Impactul pandemiei asupra copiilor cu autism

Podcasturi
Sa primesc un link scurt
8511

Pandemia periclitează stabilirea precoce a diagnosticului de autism și reabilitarea copiilor ce suferă de această tulburare. Subiectul a fost discutat în cadrul emisiunii "ATITUDINI" cu Aliona Dumitraș, director executiv "SOS Autism".

Impactul pandemiei asupra copiilor cu autism

Diagnosticul autismului este stabilit în țara noastră din 2012. Până atunci, copiii care sufereau de această tulburare erau diagnosticați cu surzenie sau patologii psihice. Ca urmare, mulți nu au mai avut posibilitatea să se reabiliteze și să aibă o viață normală. Între timp, situația s-a schimbat spre bine, deși nu au fost create încă toate condițiile necesare pentru depistarea precoce a autismului și tratamentului.

Pandemia a bulversat și mai mult lucrurile în acest sens. Potrivit Alionei Dumitraș, în ultimul an societatea și medicii s-au axat în mare parte pe cazurile de infectare cu COVID-19, motiv pentru care în multe cazuri a fost practic imposibilă depistarea precoce a autismului la copii.

"Este important ca fiecare părinte să ceară specialistului să efectueze analizele necesare și screeningul la cele 18 luni ale bebelușului, chiar dacă copilașul nu este în grupa de risc. De obicei, semnele evidente se văd în această perioadă și atunci intervenția este esențială. Cu cât mai rapid începe terapia, cu atât mai bine va fi pentru părinte și copil", a precizat directorul executiv "SOS Autism".

Mai mult, Aliona Dumitraș a remarcat că și la capitolul reabilitare lucrurile nu sunt deloc îmbucurătoare. Din luna iulie, reprezentanții SOS Autism efectuează intervenții la domiciliu, întrucât din cauza pandemiei mulți părinți nu se pot deplasa cu copiii la Centru.

"Partea bună este că copilul se află în zona de confort, dar nu putem face toate activitățile necesare. O parte din beneficiari se pot întoarce la Centru, însă vom continua în această perioadă să ne deplasăm și noi la domiciliu", a subliniat interlocutoarea.

Potrivit ultimelor statistici, În Republica Moldova, sunt aproximativ 750 de persoane cu autism, dintre care peste 620 - copii. 

Autismul este o tulburare de dezvoltare, care afectează abilitățile de comunicarea, socializarea și imaginație ale copilului. Specialiștii spun că autiștii văd și aud totul, doar că nu înţeleg nimic sau percep altfel lumea, o lume a lor. Pentru ei, unele obiecte, comportamente sau însăși oamenii sunt lipsiți de vreun sens, iar înțelegerea sentimentelor altor persoane, cum ar fi durerea sau tristețea, este o necunoscută. Respectiv, autiștii nu pot stabili relații de prietenie cu copiii de aceeași vârstă, iar cele mai mult ore din viața lor le petrec în gândurile și lumea lor.

Mai multe informații aflați din interviul audio atașat.

Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova

Tagurile:
copii, SOS Autism, autism

Știrile Zilei