20:28 17 Iunie 2021
În direct
  • EUR21.47
  • USD17.72
  • RUB0.25
  • RON4.36
  • UAH0.65

Sfaturi duhovnicești de Blajini: Preot ortodox, despre tradiții și pomeni

Podcasturi
Sa primesc un link scurt
8210

În fiecare an, la o săptămână după Duminica Învierii, creștinii ortodocși prăznuiesc Paștele Blajinilor. În această zi, credincioșii merg la biserică și la cimitir să se roage și să-i pomenească pe cei răposați. Iată care este adevărata semnificație a sărbătorii.

Sfaturi duhovnicești de Blajini: Preot ortodox, despre tradiții și pomene

În cadrul emisiunii "Sputnik Matinal", părintele Nicolae Ciobanu a vorbit despre tradițiile și obiceiurile pe care trebuie să le respecte un adevărat creștin în preajma zilei de pomenire a celor răposați.

Potrivit lui, importanța sărbătorii nu se caracterizează atât prin oferirea pomenilor sau a darurilor scumpe, cât prin rugăciunile celor apropiați la mormintele celor adormiți.

"Astăzi alergăm, ne grăbim undeva, venim să ne facem datoria, să ne vadă toți că am fost, să ne vadă și Dumnezeu că am fost, să nu se supere rudele și repede să plecăm să stăm la masă până la miez de noapte fără să ne grăbim. La mormânt trebuie să mergem foarte simbolic prin prezența noastră materială, dar să punem accent pe prezența spirituală și duhovnicească, rugându-ne lui Dumnezeu și chiar continuând această rugăciune pe parcursul întregului an", a povestit părintele.

Nicolae Ciobanu a subliniat că cea mai primită pomană este să îngrijiți și să-i ajutați pe oamenii neputincioși, bolnavi și uitați. Darurile care se pun pe morminte, iar apoi se împart între rude și prieteni seamănă mai mult la un gest de laudă.

"Adesea săracii nu sunt doar cei care stau la ușa Bisericii, ci și bolnavii de prin spitale, vecinii noștri, toți cei aflați în diferite suferințe și neajunsuri. Astfel, cea mai bună pomană este să identificați oameni neputincioși din preajma voastră - fie niște bătrâni care au pensie mizeră și nu le ajunge pentru medicamente, fie o familie cu mulți copii, oameni cu dizabilități sau orfani care nu pot face față cerințelor de astăzi", a spus el.

Totodată, părintele spune că aceste zile nu sunt un prilej de distracție, iar consumul excesiv de băuturi alcoolice sau obișnuința unor oameni de a face frigărui la cimitire sunt lucruri strict interzise. Toate lucrurile trebuie făcute cu inima deschisă și în nici într-un caz oamenii nu trebuie să se laude că au făcut o faptă bună în cinstea celor adormiți.

Mai multe informații aflați din interviul audio atașat.

Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova

Tematic

Câtă mâncare și băutură se cuvine să aducem de Blajini la morminte
Tagurile:
pomeni, Paștele Blajinilor, preot

Știrile Zilei