15:08 27 Mai 2019
În direct
  • EUR20.20
  • USD18.05
  • RUB0.28
  • RON4.24
  • UAH0.68

Inițiatorii referendumului pentru anularea sistemului electoral mixt nu renunță

Accentul zilei
Sa primesc un link scurt
64 0 0

Reprezentanţii grupului de iniţiativă pentru desfășurarea referendumului de anulare a sistemului electoral mixt nu renunță la ideea abrogării legii prin care au fost aduse modificări la Codul Electoral

Directorul de programe al Centrului de Politici şi Reforme, Ştefan Gligor, spune că va contesta în instanță decizia Comisiei Electorale Centrale, prin care cererea de înregistrare a grupului de inițiativă pentru desfășurarea referendumului de anulare a sistemului electoral mixt a fost respinsă. Mai mult, chiar în perioada imediat următoare vor fi organizate consultări privind constituirea unui nou grup în acest sens.

 „Sunt două opțiuni. Să nu facem nimic sau să mergem înainte cu ceea ce ne-am propus. După ședința de ieri a grupului de inițiativă, am decis următoarele lucruri: vom examina posibilitatea contestării deciziei CEC în instanțele judecătorești. Dar cel mai important, în perioada imediat următoare vom consulta oamenii care ne-au susținut în această inițiativă și le vom propune să constitui un nou grup și să formulăm încă o dată întrebarea cu privire la anularea sistemului mixt”, a declarat preşedintele grupului de iniţiativă pentru desfășurarea referendumului de anulare a sistemului electoral mixt, Ştefan Gligor, în cadrul unei conferințe de presă.

Ştefan Gligor spune că de această dată va fi solicitat sprijinul tuturor partidelor.

„Vom merge la toate partidele care ne-au susținut, precum și la cele care nu ne-au susținut și vom cere susținere”, conchide Ştefan Gligor.

Amintim că vineri, 12 ianuarie, Comisia Electorală Centrală a respins cererea de înregistrare a grupului de inițiativă pentru inițierea referendumului de anulare a sistemului electoral mixt. Membrii Comisiei Electorale au invocat o serie de încălcări care ar fi fost admise la constituirea grupului de iniţiativă, dar şi prevederile avizului Comisiei de la Veneţia asupra legii privind schimbarea sistemului electoral.

Tematic

Victor Juc: Sistemul electoral mixt nu va fi anulat
Politolog: Trecerea la sistemul electoral mixt este rezultatul luptei politice
Igor Dodon a promulgat Legea cu privire la trecerea la sistemul electoral mixt
Comisia de la Veneția și sistemul electoral din Republica Moldova
Victor Juc: Pentru Moldova, sistemul electoral mixt este cel mai potrivit
Tagurile:
sistem electoral mixt, sistem electoral, grup de inițiativă, codul electoral, cec, referendum, Chișinău


Reguli de utilizareCOMENTARII

Știrile Zilei