15:07 25 Aprilie 2018
Chişinău+ 22°C
În direct
Silvia Radu
© Sputnik / Miroslav Rotari

Ce spune Silvia Radu despre cei cinci candidați la fotoliul de primar

Interviu
Sa primesc un link scurt
Alegeri locale în Moldova (11)
171 0 0

Primarul interimar al capitalei, Silvia Radu, își dorește să continue proiectele inițiate pentru locuitorii Chișinăului, motiv pentru care ar putea candida la scrutinul din 20 mai.

Într-o postare pe pagina sa de Facebook, Silvia Radu spune că încă nu a luat o decizie definitivă în acest sens. Cert este că dacă va merge în alegeri, va candida doar în calitate de candidat independent.

În cadrul unui interviu pentru Radio Sputnik Moldova, Silvia Radu a dezvăluit motivul pentru care și-ar putea depune candidatura pentru cursa din 20 mai.

„Candidații la fotoliul de primar sunt oameni din politică, oameni care își doresc să-și promoveze partidul și interesele partidului. Este o situație tristă pentru Chișinău. Având în vedere ce s-a făcut în ultimii 10 ani în Chișinău, consider că nu mai avem nevoie de politică și geopolitică. Ceea ce promit acești candidați este irealizabil. Este important ca la cârma Chișinăului să vină o persoană integră, o persoană care cunoaște ce înseamnă management", a declarat Silvia Radu în studioul Radio Sputnik Moldova.

În cadrul aceluiași interviu, Silvia Radu a declarat că politicienii din Moldova nu-și doresc un candidat independent la cârma Chișinăului, deoarece știu că o astfel de persoană nu poate fi manipulată.

„Ați văzut că legislația electorală din Republica Moldova discriminează candidații independenți. Cei care sunt înaintați de partid nu trebuie să colecteze semnături, în timp ce candidații independenți trebuie să prezinte 10 mii de semnături. Evident că politicienii nu-și doresc un primar independent, deoarece un astfel de candidat este incomod, spune lucrurilor pe nume și nu este supus, așa cum își doresc politicienii", a adăugat Silvia Radu.

Precizăm că, până în prezent, cinci candidați s-au înscris în cursa electorală pentru scrutinul din 20 mai: Vasile Costiuc (Partidul Democrația Acasă), Andrei Năstase (Platforma DA), Alexandru Roșco (Casa Noastră Moldova), Reghina Apostolova (Partidul Șor) și Valeriu Munteanu (Partidul Liberal).

Și-a anunțat intenția de a participa la alegeri și candidatul Partidului Unității Naționale — Constantin Codreanu. Totodată, expertul Sergiu Tofilat și activista Maia Laguta au început să colecteze semnăturile pentru a se putea înscrie în cursă.

Autor: Silvia Zavadovschi

Тема:
Alegeri locale în Moldova (11)

Tematic

Anunț bombă. Silvia Radu spulberă toate zvonurile
Silvia Radu, în studioul Radio Sputnik Moldova
Alegeri în Chișinău și Bălți: Lozincile cu "tancurile rușești" și "unire" nu trec
Tagurile:
primarul Capitalei, semnături, scrutin, candidați, alegeri locale, Silvia Radu, Chișinău, Republica Moldova


Reguli de utilizareCOMENTARII

Știrile Zilei