06:16 22 August 2018
În direct
  • EUR19.30
  • USD16.75
  • RUB0.25
  • RON4.16
  • UAH0.60
Artin Sarchizian
© Photo : Arhiva personală Artin Sarchizian

Mesajele despre unirea Republicii Moldova cu România - populism și nimic mai mult

Opinia expertului
Sa primesc un link scurt
20610

Alianţa pentru Centenar, reprezentată de organizaţiile unioniste, a lansat o campanie pentru colectarea unui milion de semnături în favoarea unirii Republicii Moldova cu România, care, spune reprezentanții ei, vor fi folosite pentru modificarea Constituției României. Un mesaj mai degrabă populist.

Solicitat de studioul radio Sputnik Moldova, juristul român, avocatul Artin Sachizian a explicat că procedura de revizuire a Constituție României este una greoaie, de fapt, așa cum este normal să fie, întrucât toate deciziile trebuie cântărite bine.

"Dacă discutăm despre revizuirea Constituției, pentru că doar pe această cale pot fi aduse modificări actualei Constituții a României, avem articolul 150 din Constituția României care spune foarte clar în ce condiții și cine poate cere o astfel de revizuire. Dacă discutăm despre o inițiativă cetățenească (promovată acum de Alianţa pentru Centenar), asta înseamnă că această inițiativă trebuie să fie susținută de 500 de mii de cetățeni români, ei trebuie să provină din jumătate din județele țării, trebuie să existe o repartizare semnificativă pe întreg teritoriul țării, pentru că tot Constituția României spune că suveran este poporul", menționează Artin Sachizian.

Ulterior, această inițiativă de revizuire a Constituției va trebui să aibă un aviz din partea Curții Constituționale, în măsura în care se contestă una dintre cele 500 de mii de semnături, se vor face verificări.

"Este important să menționăm că nu e suficient doar să semnezi, dar trebuie să lași date despre identitate pentru ca la nevoie să existe posibilitate de a verifica autenticitatea semnăturii", spune juristul.

Întrebat cum este privită de la București o eventuală unire a Republicii Moldova cu România, el a explicat că "părerile sunt împărțite, nu este o poziție fermă, univocă față de această chestiune. Însă, dacă discutăm de revizuirea Constituției, este evident o chestiune fundamentală, care trebuie privită cu maximă seriozitate. În momentul de față, există unele inițiative de revizuire a Constituției, evident pe alte subiecte, și am observat că procedura în sine, pe aceste subiecte, este destul de greoaie, lentă. Este normal să fie așa, deoarece orice modificare în Constituție, în orice stat democratic, trebuie să fie bine gândite".

Avocatul Artin Sachizian menționează că pentru o eventuală unire este necesară modificarea constituțiilor ambelor state.

"Din punct de vedere juridic și logic, atunci când vorbești de unirea a două entități statale este evident că trebuie să existe o poziție similară în acest sens în ambele state. Nu este cu putință, din punct de vedere constituțional, din punct de vedere al statului de drept, ca unirea să se facă unilateral. Este un act bilateral, asta înseamnă că ambele state implicate, în acest proces de unire trebuie să fie de acord ambii titulari ai suveranității de stat. Asta înseamnă că trebuie să fie modificate cele două constituții ce aparțin celor două state implicate în posibilul act de unire, este o regulă fundamentală în drept, dar și o regulă logică", a punctat Artin Sachizian.

Autor: Cristina Bumbu-Dănuță

Tematic

De ce SUA ne sperie cu un război ruso-american în cazul unirii cu România
Tagurile:
modificarea Constitutiei, Unirea Basarabiei cu România, constituție


Reguli de utilizareCOMENTARII

Știrile Zilei