05:22 22 Septembrie 2018
În direct
  • EUR19.70
  • USD16.81
  • RUB0.25
  • RON4.23
  • UAH0.60
Cristina Oglinda
© Sputnik /

Ai garantat restituirea unui împrumut pentru o altă persoană? Află care sunt riscurile

Opinia expertului
Sa primesc un link scurt
237 0 0

O noțiune întâlnită extrem de des în cadrul contractelor semnate de către justițiabili este fidejusiunea și se referă la persoanele care garantează restituirea unui împrumut pentru o altă persoană. Care sunt riscurile și ce trebuie să cunoști înainte de a semna acest contract, aflați din interviul realizat cu avocatul Cristina Oglinda.

De multe ori, limbajul folosit în domeniul juridic este extrem de specializat și justiţiabilul, neavând cunoștințele generale cu privire la noțiunile juridice şi semnificația acestora, ajunge să semneze unele contracte prin intermediul cărora obligațiile generate sunt extrem de severe. Potrivit avocatei Cristina Oglinda, o clauză întâlnită frecvent în cadrul contractelor de credit este fidejusiunea.

"Fidejusiunea este o garanţie personală şi constă în angaja­mentul pe care şi-l ia o persoa­nă (fidejusor) faţă de creditor de a executa obligaţia debito­rului principal în cazul în care acela nu o va executa. Credito­rul are astfel certitudinea că, dacă nu va putea recupera creanța de la debitor, se va putea îndrepta către bunurile și patrimoniul fidejusorului, persoana care a garantat pentru datornic. Astfel, efectivitatea fidejusiunii depinde atât de calităţile per­sonale ale fidejusorului, cât şi de situaţia materială a acestuia", spune Cristina Oglinda.

Așadar, acceptând încheierea contractului de fidejusiune, vă obligaţi să rambursaţi pe cont propriu creditul, do­bânzile, precum şi eventualele penalităţi, cheltuieli suplimen­tare, în cazul în care persoana care a luat creditul nu va achita în termen sau va achita parţial ratele stabilite.

"Dacă fidejusorul achită datoria către creditor, acumulată de debitor, acesta are dreptul de regres împotriva datornicului pentru a-și recupera sumele plătite, în condițiile legii. Prin urmare, este foarte important de conștientizat faptul că atunci când o persoană se instituie în calitate de garant  pentru cineva, că acesta din urmă va întoarce creditul în întregime şi la timp, garantul trebuie să fie ferm convins că această persoană se va ţine de cuvânt, altfel urmează o serie de consecințe neplăcute", menționează avocatul.

Mai multe detalii cu privire la contractual de fidejusiune, aflați din fișierul audio atașat.

Autor: Valeria Fortuna

Tematic

Interviu cu Cristina Oglinda: De ce apelează moldovenii la serviciile avocaților
Cum obții compensații de sute de euro dacă avionul a întârziat sau zborul a fost anulat
Tagurile:
creditor, fidejusiune, debitor, garant, împrumut, Cristina Oglinda, Chisinau, chisinau


Reguli de utilizareCOMENTARII

Știrile Zilei