15:46 22 Iulie 2019
În direct
  • EUR19.75
  • USD17.57
  • RUB0.28
  • RON4.17
  • UAH0.68
CEC

Au mai rămas zile numărate: CEC vine cu o atenționare

© Sputnik / Мирослав Ротарь
Informații
Sa primesc un link scurt
Moldova: Alegeri parlamentare 2019, rezultate (188)
178 0 0

Pe 4 ianuarie expiră termenul de depunere a actelor pentru înregistrarea grupurilor de inițiativă în vederea susținerii candidaților la funcția de deputat.

CHIȘINĂU, 1 ian – Sputnik. Comisia Electorală Centrală atenționează că 4 ianuarie 2019 este termenul limită de depunere a actelor pentru înregistrarea grupurilor de inițiativă în vederea susținerii candidaților la funcția de deputat în Parlamentul Republicii Moldova în circumscripțiile uninominale.

Ce acte trebuie să depună candidatul

În conformitate cu prevederile cadrului legal, pentru înregistrarea grupului de inițiativă, candidatul la funcția de deputat în Parlament va depune personal, cu cel târziu 50 de zile înainte de ziua alegerilor, la consiliul electoral de circumscripție respectiv următoarele acte:

  1. demersul (cererea de înregistrare) în formă scrisă;
  2. procesul-verbal al ședinței adunării cetățenilor/organului competent al solicitanților colectivi privind constituirea grupului de inițiativă și susținerea/desemnarea candidatului la funcția de deputat în Parlament;
  3. lista membrilor grupului de inițiativă;
  4. copia de pe actul de identitate al candidatului, cu fişa de însoţire în cazul buletinului de identitate seria A (ambele părţi – recto şi verso);
  5. decizia privind desemnarea persoanei responsabile de finanțele activității grupului de inițiativă (trezorierul), după caz;
  6. statutul şi certificatul de înregistrare, în copie autentificată prin ștampila partidului politic;
  7. în cazul blocurilor electorale, copia hotărîrii Comisiei Electorale Centrale de înregistrare a acestora.

CEC menționează că până la 31 decembrie 2018 au fost înregistrate 157 de grupuri de inițiativă, depuse 62 de cereri de înregistrare a candidatului la funcția de deputat și înregistrați 12 concurenți electorali.

Cetățenii aflați în străinătate se pot înregistra prealabil

Totodată, Comisia Electorală le reamintește cetăţenilor Republicii Moldova cu drept de vot care se află în străinătate sau au domiciliul în localitățile din stânga Nistrului și intenționează să voteze la alegerile parlamentare și referendumul republican consultativ din 24 februarie 2019, că se pot înregistra prealabil. Ei pot face acest însă lucru doar până la data de 9 ianuarie (cu 45 de zile înainte de data scrutinului).

Cetățenii respectivi sunt invitați să completeze formularul de înregistrare on-line, la rubrica ”Înregistrare prealabilă” de pe pagina www.alegator.md.  Înregistrarea poate fi efectuată și pe suport de hârtie, prin depunerea unei cereri semnate individual sau colectiv la Comisia Electorală Centrală și/sau la misiunile diplomatice, oficiile consulare ale Republicii Moldova.

Înregistrarea prealabilă nu atrage după sine excluderea cetățenilor din lista electorală unde își are domiciliu. În cazul în care, în ziua alegerilor, persoana înregistrată se va afla în țară, aceasta va putea vota conform domiciliului.

Pe data de 24 februarie 2019, în Moldova vor fi organizate alegerile parlamentare ordinare. Din 2019, scrutinul parlamentar va fi organizat în baza unui sistem mixt: proporţional şi majoritar – într-o circumscripție națională și în circumscripții uninominale.

Тема:
Moldova: Alegeri parlamentare 2019, rezultate (188)

Tematic

CEC a luat o decizie importantă în privința blocului "ACUM"
CEC: Primii participanți la referendumul republican consultativ din 2019, înregistrați
Tagurile:
grup de inițiativă, candidati, atentionare, alegeri, CEC


Știrile Zilei