22:08 23 Februarie 2019
În direct
  • EUR19.44
  • USD17.13
  • RUB0.26
  • RON4.09
  • UAH0.63
Alegeri parlamentare

Alegerile din 24 februarie: De săptămâna aceasta intrăm într-o nouă etapă

© Sputnik / Miroslav Rotari
Informații
Sa primesc un link scurt
Moldova: Alegeri parlamentare 2019 (93)
24220

Săptămâna aceasta intrăm într-o nouă etapă a perioadei electorale pentru alegerile parlamentare din 24 februarie 2019.

CHIȘINĂU, 21 ian – Sputnik. Joi, 24 ianuarie, se încheie perioada de recepționare a dosarelor la Comisia Electorală Centrală (CEC) din partea pretendenților la funcția de deputat pe circumscripția națională și la Consiliile Electorale de Circumscripție din partea celor care vor să candideze pe circumscripțiile uninominale.

Din data de 25 ianuarie, candidații înregistrați în circumscripțiile națională și uninominale pot începe oficial agitația electorală.

Potrivit Planului Calendaristic aprobat de CEC, depunerea documentelor pentru înregistrarea candidaților la alegerile parlamentare din 24 februarie are loc din 26 decembrie 2018 și până la data de 24 ianuarie 2019, inclusiv.

Codul Electoral al Republicii Moldova prevede că perioada de recepționare a dosarelor de către organele electorale are loc cu până cel târziu 30 de zile înainte de ziua alegerilor.  

Până la această oră, CEC a înregistrat șase candidați în circumscripția națională. Este vorba de PDM, Blocul ”ACUM” DA-PAS, PCRM, PSRM, Partidul Politic ”Șor” și Partidul Politic ”Mișcarea Antimafie”.

Săptămâna aceasta se va decide ce model va avea buletinul de vot

Tot până la data de 24 ianuarie 2019, inclusiv, CEC urmează să adopte Hotărârea cu privire la modelul buletinului de vot pentru alegerile parlamentare.

Deocamdată, CEC nu a stabilit numărul total al buletinelor de vot care vor fi tipărite pentru alegerile parlamentare din 24 februarie. Singura decizie care a fost luată de CEC, legată de numărul buletinelor, se referă la cele care vor fi trimise în cele 125 de secții de votare de peste hotare.

La acest scrutin, peste hotarele țării vor fi transmise câte 5 mii de buletine de vot, față de 3 mii cum a fost în alegerile anterioare. Astfel, peste hotare vor fi trimise peste 2 milioane de buletine de vot.

Potrivit datelor prezentate de CEC, numărul total de alegători înscriși în Registrul de Stat al Alegătorilor (RSA) la începutul lui decembrie 2018 este de 3 265 997. La aceste alegeri vor vota pentru prima dată  52 383 de tineri care au împlinit sau vor împlini în ziua alegerilor parlamentare din 24 februarie vârsta de 18 ani.

Listele electorale pot fi modificate până la 10 februarie

Listele electorale ale candidaților înregistrați pentru alegerile parlamentare din 24 februarie pot fi modificate până pe data de 10 februarie.

Potrivit Codului Electoral, în această perioadă este posibilă excluderea unui candidat din listă, introducerea altui candidat sau înlocuirea acestora. Retragerea candidatului înregistrat se va face doar în urma unei decizii de judecată.

Pe data de 24 februarie 2019, în Moldova vor fi organizate alegerile parlamentare ordinare. Din 2019, scrutinul parlamentar va fi organizat în baza unui sistem mixt: proporțional şi majoritar – într-o circumscripție națională și în circumscripții uninominale. În circumscripția națională se aleg 50 de deputați în baza votului reprezentării proporționale. În circumscripțiile uninominale se aleg 51 de deputați în baza votului majoritar, câte unul de la fiecare circumscripție.

Vor fi sau nu suspendați din funcție Filip și Candu - Ce spune legea >>>

În aceiași zi cu alegerile parlamentare, în Republica Moldova va fi organizat un referendum consultativ. La acest plebiscit cetățenii vor trebui să se pronunțe dacă susțin propunerea de a reduce numărului deputaților din Parlament de la 101 la 61 și cea ca poporul să poată demite deputații din funcție dacă nu își îndeplinesc corespunzător obligațiile.

Тема:
Moldova: Alegeri parlamentare 2019 (93)

Tematic

Listele electorale: Ce trebuie să știe candidații la alegerile din 24 februarie
Alegeri parlamentare: numărul candidaților în circumscripțiile uninominale, în creștere
Alegeri în Moldova: Detaliile la care trebuie să fii atent când intri în secția de votare
Alegerile parlamentare din februarie: Primii concurenți în circumscripția națională
Tagurile:
candidați electorali, CEC, agitație electorală, Referendum, alegeri parlamentare
Reguli de utilizareCOMENTARII


Știrile Zilei