17:15 22 Noiembrie 2019
În direct
  • EUR19.32
  • USD17.43
  • RUB0.27
  • RON4.04
  • UAH0.72
Buletin de vot

Alegeri locale 2019: Dreptul alegătorului care nu este în stare să completeze buletinul

© Photo : Comisia Electorală Centrală
Informații
Sa primesc un link scurt
Alegeri locale - 2019 (142)
125 0 0

Potrivit legislației electorale, alegătorul care nu este în stare să completeze de sine stătător buletinul are dreptul să invite pe cineva în cabină, însă cu excepţia anumitor persoane.

CHIȘINĂU, 15 oct – Sputnik. Pe 20 octombrie 2019, în Republica Moldova vor avea loc alegeri locale generale în toate unitățile administrativ-teritoriale din țară. Cetățenii cu drept de vot vor alege 898 de primari și 11.580 de consilieri locali pentru un mandat de patru ani.

Alegătorii vor vota consilierii și primarii doar din unitatea administrativ-teritorială în care sunt domiciliați. În cazul în care alegătorul are și domiciliu, și reședință, el votează în localitatea în care își are reședința.

În paralel, pe 20 octombrie 2019, în patru circumscripții uninominale se vor desfășura alegeri parlamentare noi. Este vorba de circumscripțiile nr.17 Nisporeni, nr. 33 Chișinău, nr.48 or. Slobozia și mun. Bender și Tiraspol și nr.50 la vest de Republica Moldova. Deputații aleși în aceste circumscripții în cadrul scrutinului din 24 februarie 2019 și-au depus mandatele.

Tot ce trebuie să știi despre buletinul de vot

Odată ce va intra în secția de votare, cetățeanul cu drept de vot trebuie să știe că buletinul de vot se completează de către alegător numai în cabina pentru vot secret.

Potrivit legislației electorale, alegătorul care nu este în stare să completeze de sine stătător buletinul are dreptul să invite în cabină o altă persoană, cu excepţia membrilor biroului secţiei de votare, reprezentanţilor concurenţilor electorali şi a persoanelor autorizate să asiste la operaţiile electorale. Aceste cazuri vor fi consemnate aparte în raportul biroului electoral al secţiei de votare.

Alegătorul aplică ştampila cu inscripţia „Votat” în interiorul cercului unui singur patrulater din buletinul de vot, ceea ce înseamnă că a votat pentru concurentul electoral corespunzător. Cercurile din celelalte patrulatere trebuie să rămână curate.

Se interzice scoaterea din localul secţiei de votare a buletinului eliberat pentru vot. Un alegător poate vota numai pentru un singur concurent electoral.

Dacă alegătorul a completat greşit buletinul, la cererea lui, biroul electoral al secţiei de votare anulează acest buletin şi îi eliberează imediat, o singură dată, un nou buletin de vot. Acest caz va fi menţionat în procesul-verbal cu privire la votare şi în lista electorală.

Alegătorul introduce în urna de vot buletinul de vot cu ştampila “Votat”.

Тема:
Alegeri locale - 2019 (142)

Tematic

Alegeri 2019: alegătorii pot verifica corectitudinea întocmirii listelor electorale
Alegeri locale 2019: Ce trebuie să știe moldovenii care vor să voteze la domiciliu
Tagurile:
cabină de vot, buletin de vot, scrutin, alegeri locale 2019


Știrile Zilei