22:32 19 Septembrie 2018
În direct
  • EUR19.62
  • USD16.79
  • RUB0.25
  • RON4.22
  • UAH0.60
Mitropolitul Chişinăului şi al Întregii Moldove, ÎPS Vladimir

Mitropolitul Vladimir: Creștinii sunt umiliți de Legea Egalității de Șanse

privesc.eu
Religie
Sa primesc un link scurt
19142

ÎPS Vladimir le-a spus deputaților că, prin Legea Egalității de Șanse, votată acum patru ani de Parlament, minoritățile sexuale își impun voința în fața majorității creștine. El le-a mai amintit aleșilor poporului că strămoșii noștri au fost creștinați încă în primul secol după nașterea lui Hristos.

CHIŞINĂU, 27 apr — Sputnik, Sergiu Praporşcic. Mitropolitul Moldovei, Înaltpreasfințitul Vladimir, care a participat la ședința festivă din Parlament, dedicată Zilei Tricolorului, le-a bătut obrazul deputaților pentru Legea Egalității de Șanse, adoptată încă în 2012, prin care în țara noastră este promovată homosexualitatea.

Mitropolitul Vladimir le-a dat în obraz deputaților

Mitropolitul Vladimir le-a amintit aleșilor poporului că, în conformitate cu cercetările sociologice realizate chiar în perioada adoptării acestei legi, 98 la sută dintre conaționalii noștri sunt creștini și doar 2 la sută dinte moldoveni au susținut legea nediscriminării, ceea ce de fapt înseamnă că așa zisele minorități sexuale își impun voința majorității creștine.

"Legea care a fost mult discutată și în Parlament, și în societatea noastră, și în Bisericile noastre: și în Mitropolia Moldovei, și în Mitropolia Basarabiei, și în Biserica Romano-Catolică, și de adventiști, și de baptiști, toți au discutat tema minorităților sexuale. Suntem o țară creștină. După sondajul realizat în momentul adoptării Legii, suntem 98 la sută creștini și doar 2 la sută au susținut minoritățile sexuale", a declarat mitropolitul Vladimir, menționând că este o înjosire ca Parlamentul să țină cont de opinia celor 2 la sută, dar de a celor 98% — nu.

Suntem creștini de două milenii

Înaltpreasfințitul Vladimir le-a amintit deputaților că strămoșii noștri au fost creștinați încă în primul secol după nașterea lui Hristos.

"Biserica spune că trebuie să-i iubim pe toți și noi îi iubim pe toți, îi ajutăm pe toți. Dar, fiind în țara noastră, ei trebuie să respecte obiceiurile noastre strămoșești. Chiar și astăzi am discutat cu președintele Parlamentului despre momentul în care a apărut creștinătatea pe meleagurile noastre. Și toți spunem într-o voce: în primul secol, când Sfântul Apostol Andrei cel întâi chemat a creștinat acest pământ și de atunci suntem creștini. De aceea să păstrăm credința ortodoxă, să păstrăm creștinismul în Republica Moldova, să nu vină cei care sunt departe de legile bisericești și cu legile acestea temporare care apar acum să ne despartă de Dumnezeu și de părinții noștri care ne-au adus pe acest pământ", a declarat mitropolitul Moldovei.

ÎPS Vladimir a ținut să precizeze că aceasta nu este doar voința lui, ci a tuturor creștinilor, a întregii societăți.

"Deseori eu mă adresez președintelui Parlamentului, Guvernului, președintelui țării cu unele sugestii, propuneri ce țin de atitudinea lor față de acest bine credincios popor. Uneori sunt auzit, uneori nu sunt auzi și de mai mult uneori sunt chiar criticat: Ce vrea mitropolitul acesta de la noi?! Nu dorește mitropolitul, ci dorește societatea și ceea ce fac nu o fac din nume propriu", a declarat mitropolitul.

Precizăm că la ședință festivă a Parlamentului au participat și mitropolitul Petru al Basarabiei și exarh al plaiurilor, dar și episcopul Antonie al Bisericii Romano-Catolice din Republica Moldova.

Tematic

Toly Druga, omul dintr-un kilogram sau răsăritul unui alt gen de luceferi
Tagurile:
Legea Egalității de Șanse, Ziua Tricolorului, Sfântul Apostol Andrei cel întâi chemat, Hristos, episcopul Antonie al Bisericii Romano-Catolice, mitropolitul Petru al Basarabiei, Mitropolitul Moldovei, Înaltpreasfințitul Vladimir, Mitropolitul Vladimir
Reguli de utilizareCOMENTARII


Știrile Zilei