17:40 21 Aprilie 2021
În direct
  • EUR21.69
  • USD18.00
  • RUB0.24
  • RON4.40
  • UAH0.64
Religie
Sa primesc un link scurt
14721

Mitropolitul Vladimir s-a deplasat în oraşul Tiraspol pentru a săvârşi Sfânta Liturghie la biserica aflată în construcție, care poartă hramul Înălțarea Sfintei Cruci.

CHIŞINĂU, 12 sept – Sputnik. Luni, în ziua când creştinii ortodocşi din îl pomenesc pe Sfântul Binecredincios Kneaz Aleksandr Nevski, Înaltpreasfințitul Mitropolit Vladimir a săvârșit Sfânta Liturghie la biserica aflată în construcție, care poartă hramul Înălțarea Sfintei Cruci, din Tiraspol, informează Mitrppolia Moldovei.

În timpul slujbei, Mitropolitul l-a hirotonit preot pe diaconul Artemie Sîrbu. La sfârşit, ierarhul a adresat un cuvânt de felicitare Arhiepiscopului Sava, cu prilejul aniversării celor 21 de ani de slujire arhierească.

După oficierea serviciului divin, ÎPS Vladimir a oferit mai multe distincţii bisericeşti slujiorilor din cadrul Arhiepiscopiei de Tiraspol și Dubăsari.

Totodată, enoriașii au primit spre binecuvântare din partea Înaltpreasfințitului Mitropolit Vladimir câte o iconiță cu chipul Sfântului Ierarh Gavriil, canonizat recent de către Biserica Ortodoxă din Moldova.

Tematic

Sfântul Ierarh Gavriil, întăritorul ortodoxiei din România, Ucraina și Moldova
Tagurile:
Sf. Alexandru Nevschi, Ortodox, Mitropolia Chişinăului şi a Întregii Moldove, ÎPS Vladimir, Tiraspol

Știrile Zilei