07:47 20 Noiembrie 2017
Chişinău+ 2°C
În direct
Părintele Ioan Lisnic, Florești

Important: Preot ortodox, despre incinerarea morților. Ce spune Biserica

© Facebook / Natalia Lozan
Religie
Sa primesc un link scurt
55850

Părintele Ioan Lisnic, din raionul Florești, explică creștinilor de ce Biserica Ortodoxă condamnă incinerarea morților

CHIȘINĂU, 11 nov — Sputnik, C.S. În orașele mari, tot mai des este discutată problema lipsei locurilor de veci și, adesea, în încercarea de a identifica o soluție, apar diferite personaje, care consideră că incinerarea răposaților ar fi o soluție. Însă, totul este mult mai complicat decât pare la prima vedere. Iată ce spune despre această problemă eruditul preot Ioan Lisnic, care explică de ce Biserica Ortodoxă nu admite incinerarea și de ce acest lucru este un mare păcat.

”Importanţa spirituală a trupului omenesc este arătată în Epistola către Corinteni a Sfântului Apostol Pavel, care numeşte trupul — „templu al Duhului Sfânt şi locaş al sufletului" (I Corinteni 3, 16-17; 6, 19). Deci, trupul se cu­vine să fie cinstit şi îngrijit atât în viaţa pământească, cât şi după despărţirea lui de suflet prin introducerea lui în pământul din care a fost luat (Facere 3, 19; Iov 34, 15)”, scrie părintele Ioan Lisnic pe blogul său.

El subliniază că ”primul om creat de Dumnezeu după chipul şi asemănarea Lui era perfect şi nemuri­tor”. Însă din cauza neascultării poruncii dumnezeieş­ti, ”omul decade din nemurirea trupului, ins­trument prin care a păcătuit, şi este pedepsit cu moartea. Moartea (din latină — limită a existenţei, destrămare a fiinţei) nu este alt­ceva decât despărţirea sufletului de trup. Sufletul, fiind suflarea lui Dumnezeu, se întoarce la Creatorul său ca să dea socoteală de cele săvârşite în timpul vieţii sale pămân­teşti, iar trupul, fiind pământ (Facere 3, 19), în pământ se întoarce, prin putrezire descompunându-se în elementele din care a fost format”.

Părintele Ioan Lisnic scoate în prim plan importanța învierii Domnului nostru Iisus Hristos prin care ”moartea a fost învinsă” (Romani 8, 11).

”Această înviere nu este o simplă revenire la viaţa pământească, ci începutul unei alte vieţi, a vieţii veşnice în care trupul omenesc nu mai este supus stricăciunii, adică proceselor de compunere și descompunere. Deci, moartea nu atinge imaginea divină a omului — sufletul este nemuritor, ci numai elementul său corporal, care odată cu învierea se reconstituie din elementele din care a fost format, fiind totodată desăvârşit şi prin purificarea de aspecte negative şi corupte (I Corinteni 15, 42-44)”.

Deci, fiind „templu al Duhului Sfânt şi locaş al sufletului", trupul, cum a menționat mai sus părintele, se cu­vine să fie cinstit şi îngrijit inclusiv și după despărţirea lui de suflet.

Incinerarea — o practică păgână

La majoritatea popoarelor păgâne trupu­rile răposaţilor erau arse, scrie părintele Ioan Lisnic, precizând că cenuşa era păs­trată în urne speciale puse în casele lor sau în morminte speciale, iar la vechii evrei procesul incinerării era fo­losit numai în cazurile pedepsei cu moar­tea (Levitic 20, 14; 21, 9) şi la „purificarea" colectivă din mijlocul lui Israel (Iosua 7, 25).

Mihai Volontir, un simbol al masculinității
© Sputnik/ Владимир Родионов

În Imperiul Roman practica incinerării a fost abandonată definitiv prin secolul al ze­celea ca rezultat al influenţei creştine. Începând cu sec. al XIII-lea, Biserica Romano-Catolică prin procesul de inchiziţie tolera pedeapsa cu moartea prin ardere. A fost condamnată incinerarea pe la mijlocul secolului al XIX-lea. Iar prin anii 60 ai seco­lului trecut, datorită pledării în favoarea inci­nerării ca mijloc de „salvare" a trupului de degradare, în cărţile liturgice catolice se in­troduc anumite rugăciuni la incinerare. Potrivit teologilor catolici, incinerarea este, pur şi simplu, un proces accelerat al des­compunerii trupurilor, prin care se reduc considerabil cheltuielile funerare. La fel şi protestanţii, care resping însăşi noţiunea de moaşte, nu acordă nici o atenţie problemei înhumării.

Arderea trupului înseamnă nimicirea lui

Părintele consideră că împotriva incinerării este pilda Mântuitorul Iisus Hristos Însuși, care a fost în­gropat şi a stat în sânul pământului trei zile, făcându-se „începătură învierii celor ador­miţi" (I Corinteni 15, 20).

”Numeroase minu­ni ale Mântuitorului de readucere la viaţă a unor persoane sunt o dovadă împotriva in­cinerării. A înviat pe fiul văduvei din Nain (Luca 7, 11-15), pe fiica lui Iair, mai marele sinagogii (Luca 8, 49-56), pe prietenul său Lazăr, mort de patru zile (Ioan 11, 39-45). La fel şi sfinţii, prin viaţa lor curată, şi-au sfinţit trupurile, devenind moaşte făcătoare de minuni”.

Un alt argument împotriva incinerării este că la creştini, potrivit Sfintei Tradiţii acest lucru este condamnat, inci­nerarea fiind percepută ca ”o dezonorare a celor morţi”.

„În acest sens ne învaţă şi Fericitul Augustin: „Nu se cuvine, nu este iertat a dispreţui tru­purile, de care s-a folosit Duhul Sfânt ca de un organ al său, vas al sfinţeniei. Căci, dacă inelul sau veşmântul care ne-a rămas de la părinţi cu atât e mai preţios în ochii noştri, cu cât mai mare este iubirea noastră faţă de ei. Cum am putea dispreţui trupurile, cu care trăim în legătură mult mai familiară şi mai intimă?".

Este sau nu incinerarea un păcat?

Părintele Ioan Lisnic explică în ce cazuri Biserica condamnă incinerarea.

”Sunt cazuri când unii îşi strivesc viaţa în incendiu, trupul fiind carbonizat sau chiar vaporizat de o bombă nucleară, în aseme­nea cazuri condiţia fizică a trupului nu e o piedică gravă spre mântuire. Mărturie ne servesc martirii arşi pe rug. Înhumarea trupului fizic intact din punct de vedere teologic şi pastoral este o norma­tivă pentru creştinii ortodocşi şi sunt condamnaţi de Biserică numai cei ce bene­vol îşi dau trupurile să fie arse la crematoriu. Recurg la astfel de metode numai cei ce îşi închipuie că totul se sfârşeşte odată cu moartea, că după moarte nu mai e nimic. Din punct de vedere ecologic, prin inci­nerare s-ar putea dezinfecta şi distruge tru­puri care altfel ar putea transmite boli sau ar putea genera epidemii. Însă pentru aseme­nea cazuri există sicriuri cu protecţie faţă de mediul încunjurător. Consider că nu ar întâl­ni piedici nici creştinii din zonele urbane cu densitate mare a populaţiei, unde treptat se reduce terenul disponibil pentru înmormân­tare. Chiar şi în ţările, unde legile cer incine­rarea, pentru a fi salvate de distrugere tru­purile intacte ale celor dragi, ele pot fi trans­portate în altă zonă, pentru a fi înmormânta­te creştineşte”.

În final preotul ține să accecntueze că, ”potrivit Tradiţiei creştine, modul potrivit de a-l aşeza la odihnă pe cel mort este înhuma­rea. Mormintele creştine străjuite de Sfânta Cruce arată că cel ce doarme sub scutul ei a adormit întru Hristos, cu nădejde că se va scula împreună cu El la învierea de obşte. Vederea mormintelor ne îndeamnă ca fiecare din noi să cugete, fără voia lui, asu­pra sfârşitului nostru propriu, iar cine a luat la sine această încredinţare nu se va lăsa pe sine lesne în mrejele păcatului. Pentru aceasta un înţelept dădea un sfat: „În tot ce veţi spune şi veţi face, cugetaţi la clipele ce­le de pe urmă şi niciodată nu veţi păcătui.

Tematic

Preot: Halloween este o sărbătoare păgână ce nu are nimic cu creștinismul
(VIDEO) De ce se roagă femeile cu capul acoperit - explicația unui preot ortodox
(VIDEO) Nu-i venea să creadă când a auzit asta chiar din gura unui preot
Tagurile:
ortodox, ce spune biserica, incinerarea mortilor, despre incinerare, preot ortodox, important, incinerare, Ioan Lisnic, Moldova
Reguli de utilizareCOMENTARII



Știrile Zilei