10:13 21 Aprilie 2019
În direct
  • EUR20.15
  • USD17.91
  • RUB0.28
  • RON4.23
  • UAH0.67
Parohia Ortodoxă Româna Sfinții Apostoli Petru și Pavel - Nantes

Preotul care în zece ani a cumpărat două biserici cu și pentru ortodocșii din Bretania

© Photo: Parohia Ortodoxă Româna Sfinții Apostoli Petru și Pavel - Nantes
Religie
Sa primesc un link scurt
16920

Două mijloace de presă de peste Prut au publicat zilele acestea un reportaj despre comunitatea ortodoxă din Nantes, Franța, din care fac parte și numeroși creștini proveniți din Republica Moldova. Radio Sputnik Moldova și spuntik.md au scris încă în iulie 2017 despre realizările înregistrate de această comunitate ortodoxă, în fruntea căreia se află părintele Adrian Iuga.

CHIȘINĂU, 22 ian – Sputnik. Pentru că cititorii Sputnik Moldova au manifestat atunci un viu interes pentru acest subiect – comunitatea ortodoxă din Bretania, reproducem mai jos articolul publicat recent de basilica.ro, care este, de fapt, o variantă prescurtată a reportajului realizat de evz.ro despre ortodocșii din acea regiune a Franței.

Preotul care în zece ani a cumpărat două biserici cu și pentru românii din Bretania

Părintele Adrian Iuga, parohul Bisericii Ortodoxe „Sf. Ap. Petru și Pavel” din Nantes, a acordat un interviu pentru EVZ cu prilejul împlinirii a zece ani de slujire pastorală în Franța, regiunea Bretania.

În acest timp, părintele Adrian a reușit să cumpere două biserici cu și pentru românii din Bretania. Cea din Nantes a fost deja achitată, iar pentru cea din Rennes a obținut posibilitatea de a o plăti în rate.

Părintele Adrian Iuga are 34 de ani. Este tânăr și asta se vede și se simte, notează EVZ. A reușit să adune în bisericile sale copii și tineri, pentru care, constant, face cateheză.

„Încerc să arăt oamenilor că nu trebuie să creadă orbește în superstiții și tradiții. Mesajul meu este să încercăm să înțelegem și apoi să trăim ceea ce e de trăit. Fără o cateheză, Biserica nu va avea viitor”.

Despre parohia pe care o păstorește, Pr. Adrian Iuga spune că i-a fost indicată de Mitropolitul Iosif al Europei al Europei Occidentale şi Meridionale. Comunitatea de români creștea și era nevoie să fie uniți în credință.

„Suntem o comunitate tânără, care s-a născut cu șase familii și care crește constant. Avem deja șase misiuni funcționale, două parohii în care mergem în fiecare săptămână, iar în restul ajungem lunar”.

„E o suprafață foarte mare, unde, până în 2016 Biserica Ortodoxă Română nu a avut lăcașuri de cult în proprietate”, a mărturisit sfinția sa, amintind că necesitatea de a avea biserică proprie a venit din dorința de a putea răspunde nevoilor pastorale ale credincioșilor români din regiunea Bretania.

Cele două biserici achiziționate

Creștinii ortodocși din Nantes se rugau într-o capelă catolică, donată de armată, care a trebuit restituită la un moment dat, deoarece era prinsă într-un proiect imobiliar.

În acest context a fost cumpărată de la comunitatea Romano-Catolică biserica din Vertou, o suburbie a orașului Nantes, accesibilă și cu transportul în comun.

„Ni s-au cerut 150.000 de euro, am negociat la 110.000 și plata în doi ani, noi suportând și taxele notariale de 9.100 de euro. Aceasta s-a plătit din donațiile credincioșilor”.

În paralel cu achiziția de la Nantes, părintele Adrian a mobilizat comunitatea românească din Bretania la un angajament pe 10 ani, pentru achiziția celei de-a doua biserici, la Rennes.

Plata lăcașului de cult al Parohiei Ortodoxe Române „Sfinții și Drepții Părinți Ioachim și Ana” din Rennes a început în 2017. Întreg proiectul de cumpărare necesită un buget de 483.000 euro, din care s-au achitat până în 14 decembrie 2018 suma de 139.000 euro.

„Dacă fiecare își unește efortul cu fiecare și dacă fiecare dăruiește cât poate, se înfăptuiesc adevărate minuni”, explică parohul din Nantes.

Tematic

Top 10 vedete de la Hollywood care s-au convertit la Ortodoxie
Uimitor: Un rege african, convertit la Ortodoxie, pe Sfântul Munte Athos - Foto
Tagurile:
Nantes, parohia ortodoxă din Nantes, Franța, paroh, Sf. Ap. Petru si Pavel, Adrian Iuga, ortodoxa, Franta
Reguli de utilizareCOMENTARII


Știrile Zilei