20:54 06 Aprilie 2020
În direct
  • EUR20.04
  • USD18.54
  • RUB0.24
  • RON4.15
  • UAH0.68
Religie
Sa primesc un link scurt
124 0 0

Biserica Antiohiei a declarat anul 2020 drept an al familiei creștine - apărarea familiei devenind astfel o prioritate încercându-se identificarea soluțiilor potrivite pentru a face față provocărilor cu care se confruntă familia creştină în societatea modernă.

CHIȘINĂU, 3 feb - Sputnik. Patriarhia Antiohiei a declarat anul 2020 drept an al Familiei Creștine, informează Basilica.ro.

În documentul emis de Patriarhia Antiohiei este menţionat că „menținerea stabilității familiei este una dintre primele condiții pentru a putea rezista în fața diferitelor crize economice”, acesta fiind motivul pentru care Biserica „afirmă că este prioritar efortul său de a-și canaliza toate energiile și capacitățile pentru a susține familia”.

Decizia de a dedica anul curent familiei a fost adoptată în şedinţa sinodală din octombrie 2019 când a fost anunţată redactarea unei scrisori pastorale pe acest subiect.

„Ne adresăm prin această scrisoare pastorală tuturor fiilor Patriarhiei Antiohiei, din țările de baștină, dar și din diaspora, căutând să-i întărim pe fiecare, fie ei singuri sau familiști”, este menționat în introducerea documentului în care sunt tratate aspecte precum: donarea de organe, concubinajul, homosexualitatea, educaţia creştină etc.

Enciclica a fost publicată recent în limba arabă. Cele 52 de pagini sunt organizate în cinci capitole:

  1. Bazele teologice privind Căsătoria creștină;
  2. Provocări contemporane ale familiei;
  3. Probleme de etica vieții;
  4. Rolul familiei în viața Bisericii;
  5. Recomandări pastorale.

”Misiunea implementării ne revine nouă tuturor, păstorilor și credincioșilor, căci fiecare credincios este responsabil pentru fiecare talant și pentru înțelepciunea pe care Dumnezeu i-a dăruit-o”, este precizat în enciclică.

Scrisoare pastorală este intitulată „Familia – bucuria vieții”.

Documentul scoate în prim plan că „familia este inima și nucleul societății” şi „pilonul de bază al vieţii creştine”, ierarhii antiohieni arată că susţinerea ei „reprezintă preocuparea principală a Bisericii”.

Tematic

Exclusiv: Levan Vasadze, despre adevărata cauză a depopulării Moldovei
Tagurile:
2020, Familia creștină


Știrile Zilei