01:40 23 Iulie 2017
Chişinău+ 25°C
În direct
Președintele rus, Vladimir Putin, la ședința  cu conducerea Ministerului Apărării și reprezentanții complexului industrial-militar

Rusia își modernizează armata. Putin explică de ce

© Sputnik/ Михаил Климентьев
Rusia
Sa primesc un link scurt
5810

Rusia își reînarmează forțele armate pentru a face față unor eventuale amenințări în regiunea Arctică și la granițele din Vest

CHIȘINĂU, 17 mai — Sputnik. Rusia a demarat procesul de reechipare a armatei în contextul necesității consolidării apărării teritoriilor arctice și frontierelor vestice, precum și a acțiunilor forțelor aero-spațiale din Siria, a anunțat președintele rus Vladimir Putin.

"Experiența militară din Republica Arabă Siriană, nevoia consolidării apărării teritoriilor Arctice și frontierelor din Vest și Sud-Vest solicită o abordare mai exactă legată de reechiparea armatei", a declarat Putin în cadrul unei ședințe privind comenzile de stat în domeniul apărării.

Potrivit președintelui rus, comenzile de stat în domeniul apărării au fost realizate în proporție de 97 la sută, trupele militare fiind dotate cu 5,6 mii de unități de armament de ultima oră, iar peste trei mii de unități de tehnică militară și speciale au fost modernizate sau reparate.

Astfel, a menționat Putin, tehnica militară modernă a fost adusă în stare de luptă în proporție de 58 la sută.

Citiţi, priviţi, ascultaţi Sputnik Moldova în limba maternă — accesaţi aplicaţiile mobile pe Smartphone-uri şi tablete.

Accesaţi aplicaţiile pentru iPhone >>

Accesaţi aplicaţiile pentru Android >>

Urmărește-ne pe rețelele de socializare:

|Sputnik Moldova pe Facebook |@sputnikmoldova pe Twitter |Sputnik Moldova pe VK| |Sputnik Moldova pe OK |Sputnik Moldova pe GPlus+|

Tematic

Putin a anunțat că Rusia va participa la noul proiect global inițiat de China
Putin: „Suntem gata să ne apărăm țara. E nevoie de o cooperare în numele păcii”
Tagurile:
Arctica, reînarmare, Frontiere, teritorii, apărare, modernizare, armată, Putin, Rusia
Reguli de utilizareCOMENTARII






Știrile Zilei