10:08 21 Aprilie 2019
În direct
  • EUR20.15
  • USD17.91
  • RUB0.28
  • RON4.23
  • UAH0.67
Actorul și regizorul Serghei Iurski

A murit un mare actor rus, cunoscut pentru rolurile interpretate în filme de referință

© Sputnik / Илья Питалев
Rusia
Sa primesc un link scurt
151021

Legendarul actor și regizor Serghei Iurski a murit la vârsta de 84 de ani

CHIȘINĂU, 8 feb – Sputnik. Artistul poporului din Rusia, actor de frunte la teatrul ”Mossovet”, Serghei Iurski, a murit în dimineața zilei de vineri, comunică RIA Novosti.

”Artistul poporului din Rusia, Serghei Iurski a murit în această dimineață”, a comunicat reprezentantul serviciului de presă al teatrului ”Mossovet”.

Informația cu privire la ceremonia de rămas bun și înmormântare va fi făcută publică mai târziu.

Michel Legrand
© Sputnik / Илья Питалев

Actorul de teatru și film, regizorul, scriitorul și scenaristul Serghei Iurski s-a născut pe 16 martie 1935 la Leningrad (actualmente Sankt Petersburg) într-o familie de oameni de artă. Tatăl a fost un cunoscut regizor, iar mama – pedagog muzical.

În anul 1978 Iurski se mută la Moscova și își începe activitatea la teatrul ”Mossovet”, unde a pus în scenă numeroase spectacole și a jucat în roluri memorabile.

Actorul a jucat și în filme de referință, interpretând roluri care i-au adus celebritatea și dragostea nemărginită a publicului. Printre acestea se numără Gruzdev din serialul televizat ”Locul întâlnirii nu poate fi schimbat”, regizat de Stanislav Govoruhin, dar și cele din filmele ”Micile tragedii”, ”Dragostea și porumbeii”, ”Căutați femeia”, ”Regina Margo” și multe altele.

Este de menționat faptul că Iurski a tradus în limba rusă piesele dramaturgului de origine română Eugen Ionesco, acestea fiind publicate în cartea ”Eugen Ionesco în traducerea lui Serghei Iurski”.

Creația marelui actor a fost apreciată cu mai multe distincții importante, între care titlul de Artist al Poporului din RSFSR, Ordinul de Onoare, ordinul ”Pentru merite în fața Patriei”, medalia ”Pușkin”. A fost laureat al premiului președintelui Federației Ruse pentru literatură și artă și laureat a numeroase concursuri naționale și internaționale.

Serghei Iurschi a fost căsătorit cu actrița Teatrului ”Cehov” din Moscova, artistă a poporului din Rusia, Natalia Teneakova. Fiica lor, Daria Iurski, este și ea actriță la Teatrul ”Cehov”.

Urmăriți Sputnik Moldova pe rețeaua de socializare OK>>>

Tematic

Imagini memorabile cu celebrul actor Oleg Tabakov - în viață, pe scenă, în filme
Tagurile:
Rusia, murit, actor
Reguli de utilizareCOMENTARII


Știrile Zilei