00:23 25 August 2019
În direct
  • EUR19.80
  • USD17.89
  • RUB0.27
  • RON4.19
  • UAH0.72
Dmitri Peskov

Dmitri Peskov a vorbit despre programul lui Vladimir Putin: „Nu doarme, lucrează”

© Sputnik / Сергей Гунеев
Rusia
Sa primesc un link scurt
214 0 0

Dmitri Peskov a povestit despre programul de lucru încărcat al președintelui Rusiei, Vladimir Putin.

CHIȘINĂU, 28 apr – Sputnik. Purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a relatat despre programul încărcat al șefului statului.

Acum două zile, Vladimir Putin, a zburat din Cita la Vladivostok, unde a purtat negocieri cu liderul Coreei de Nord, Kim Jong-un, iar apoi a plecat cu o vizită de două zile în China. Jurnaliștii l-au întrebat pe Peskov, când președintele reușește să doarmă.

“El e Putin, el nu doarme, el lucrează”, a răspuns zâmbind Peskov.

Potrivit lui, vizita liderului rus în China este foarte productivă. Pe lângă participarea la forumul de cooperare internațională “Inițiativa Drumul Mătăsii”, Putin a avut o serie de întrevederi bilaterale, precum și negocieri cu președintele Chinei, Xi Jinping.

Aceste întrevederi au fost foarte consistente, a menționat Peskov. “E o practică obișnuită, când președintele profită de astfel de evenimente pentru a comunica cu colegii lui”, a spus purtătorul de cuvânt al Kremlinului.

Tematic

De necrezut: Cartea de vizită a lui Vladimir Putin, pusă în vânzare pe un site de anunțuri
Vladimir Putin: Coreea de Nord are nevoie de „garanții de securitate” - Discuții cu SUA
Tagurile:
grafic, declaratie, Putin, Dmitri Peskov, Rusia


Știrile Zilei