09:41 30 Martie 2020
În direct
  • EUR19.91
  • USD18.09
  • RUB0.23
  • RON4.12
  • UAH0.65
Rusia
Sa primesc un link scurt
153 0 0

Președintele Federației Ruse a discutat cu cetățenii ruși prin intermediul ”liniei directe” - iată ce spune despre sprijinul familiilor cu copii.

CHIȘINĂU, 20 iun - Sputnik. Președintele Federației Ruse, Vladimir Putin, a anunțat că recent a fost pusă în aplicare o măsură menită să sprijine familiile în care s-a născut primul sau al doilea copil.

”Mărimea indemnizației constituie minimul de existență pentru un copil, aprobat în regiune. În mediu este vorba de aproximativ 11 mii de ruble”, a declarat Vladimir Putin, în cadrul ”liniei directe”, cu cetățenii.

Beneficiari ai indemnizației vor putea fi familiile în care veniturile pentru o persoană nu depășește suma unui minim de existență și jumătate sau mai puțin.

Totodată, președintele Rusiei a menționat că urmează să fie adoptată decizia privind majorarea numărului de familii, care urmează să beneficieze de această indemnizație.

”Începând cu anul 2020 această măsură va viza și familiile în care venitul pentru o persoană nu depășește volumul a două minime de existență. Este vorba de aproximativ 45 de mii de ruble pe lună”, a decarat Putin.

Șeful statului rus a subliniat că ponderea familiilor care ar putea beneficia de acest ajutor constituie circa 70 la sută.

Totodată, în vizorul autorităților sunt 65 de regiuni ale Rusiei, în care problema demografică este mai acută.

Ce solicitări au cetățenii ruși

Președintele Federației Ruse, Vladimir Putin, a discutat cu cetățenii ruși prin intermediul ”liniei directe”, care este cea de-a 17-a la număr. Primirea întrebărilor a început pe data de 9 iunie. 

Tradiționalele ”linii directe” au debutat încă în primul an de mandat al lui Vladimir Putin la președinția țării. Prima a avut loc pe 24 decembrie 2001. Lui Putin i-au fost adresate atunci în jur de 400 de mii de întrebări. În anul următor, cetățenii ruși i-au adresat șefului statului deja aproximativ 1,5 milioane de întrebări.

În timpul ”liniei directe”, președintele a răspuns la întrebările care îi preocupă pe cetățeni, în special cele cu privire la situația social-politică și social-economică din țară, precum și la situația internațională.

Tematic

Linia directă cu Vladimir Putin: Ce-i preocupă cel mai mult pe ruși
Demograf: Fără inovații în Moldova - tinerii pleacă, populația îmbătrânește
Tagurile:
indemnizație, Putin


Știrile Zilei