19:22 07 Iulie 2020
În direct
  • EUR19.56
  • USD17.31
  • RUB0.24
  • RON4.04
  • UAH0.64
Rusia
Sa primesc un link scurt
84 0 0

Deputații ruși vor pune în discuție la APCE și OSCE problema persecuției jurnaliștilor Sputnik în Estonia.

MOSCOVA, 20 dec – Sputnik, Maria Naumenko. Președintele Comisiei pentru Afaceri  Internaționale a Dumei de Stat a Rusiei, Leonid Sluțki, a dat asigurări că parlamentarii ruși vor ridica problema persecuției jurnaliștilor Sputnik în cadrul structurilor internaționale, în special, la Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei (APCE) și Adunarea Parlamentară a Organizației pentru Securitate și Cooperare în Europa (AP OSCE).

“Atrăgând atenția acestor organizații internaționale, ale căror membru cu drepturi depline este și Estonia, asupra faptului că astfel de lucruri sunt inadmisibile, nu au niciun temei juridic, nici ceva obiectiv”, a declarat Sluțki, fiind solicitat de Sputnik Estonia.

În opinia lui, la reglementarea acestei situații vor ajuta contactele la nivel de șefi de stat.

Conferința de presă anuală a lui Vladimir Putin 2019
© Sputnik / Сергей Гунеев

“Vom spera că în cadrul contactelor între conducătorii statelor noastre se va reuși reglementarea situației, mai avem timp, iată de ce eu mizez mai mult pe asta, decât pe implicarea organizațiilor internaționale. Totuși, asupra inadmisibilității unor astfel de abordări vom aborda în cadrul structurilor internaționale, a adăugat el.

“Puteți avea încredere în comisia pentru afacerile internaționale. Vă vom susține în limita posibilităților de care dispunem. Sper că această problemă va fi rezolvată”, a mai declarat deputatul.

Anterior, autoritățile din Estonia i-au amenințat pe angajații biroului Spuntik Estonia cu intentarea unor dosare penale în cazul în care nu vor demisiona până pe 1 ianuarie 2020. Oficialii estonieni au motivat această acțiune prin necesitatea respectării sancțiunilor care au fost introduse în 2014 împotriva directorului general al Agenției Internaționale de Presă “Rossiya Segodnya” (grupul media căruia aparține și Sputnik), Dmitri Kisiliov. În același timp, Agenția nu este inclusă în nicio listă a sancțiunilor, niciun stat al UE nu a luat măsuri împotriva angajaților ei.

Redactorul șef al „Rossiya Segodnya”, RT și Sputnik, Margarita Simonian, s-a adresat public președintelui estonian, Kersti Kaljulaid, cerându-i să nu admită arestarea jurnaliștilor.

Ministerul Afacerilor Externe al Rusiei a declarat că situația este una revoltătoare, menționând că autoritățile Estoniei “în persecuțiile împotriva agenției ruse au adoptat niște metode totalitare precum intimidarea angajaților și partenerilor prin măsuri represive”. Președintele Vladimir Putin a dat asigurări că Rusia va face totul pentru a-i susține pe jurnaliști.

Tematic

Soloviov, despre cazul Sputnik Estonia: Nu s-ar întâmpla într-un stat democratic
Simonyan, către președintele Estoniei în chestiunea persecuțiilor jurnaliștilor Sputnik
Tagurile:
OSCE, APCE, sputnik


Știrile Zilei