10:45 06 Iunie 2020
În direct
  • EUR19.48
  • USD17.39
  • RUB0.25
  • RON4.03
  • UAH0.65
Rusia
Sa primesc un link scurt
Coronavirusul, știri de ultima oră (745)
37311

În noua sa adresare către cetățenii ruși, Vladimir Putin a anunțat noi măsuri care urmează a fi întreprinse pentru a combate pandemia de COVID-19.

CIȘINĂU, 2 apr – Sputnik. Vladimir Putin s-a adresat cu un mesaj către cetățenii Rusiei în legătură cu ultimele evoluții privind răspândirea noului tip de coronavirus.

Șeful statului rus a menționat că săptămâna nelucrătoare, anunțată anterior, a permis diminuarea riscurilor și câștigarea timpului necesare pentru contracararea epidemiei, însă punctul critic, inclusiv în Rusia, nu a fost atins. În special, nu s-a reușit schimbarea tendinței din Moscova.

”Consider principial de important faptul că per ansamblu reușim să ferim de un pericol major persoanele în vârstă, să nu admitem focare de epidemie în grădinițe, școli, universități și alte instituții de învățământ”, a declarat Putin.

Pentru susținerea cetățenilor, președintele a propus următoarele măsuri:

- Prelungirea săptămânii nelucrătoare până pe 30 aprilie, cu păstrarea salariului.

-  Instituțiile de stat și întreprinderile de producere continua, precum și serviciile comunale, magazinele alimentare își vor continua activitatea.

-  Dacă va permite situația epidemiologică, numărul zilelor nelucrătoare ar putea fi redus, deciziile suplimentare urmând să fie luate în funcție de situație.

-  Șefii subiecților Federației vor avea atribuții suplimentare: până la sfârșitul săptămânii, aceștia urmează să determine setul de măsuri concrete pentru combaterea coronavirusului.

-  Coordonarea activităților regiunilor în combaterea COVID-19 vor fi coordonate de reprezentanții președintelui în regiuni

De asemenea, președintele a subliniat necesitatea respectării de către cetățeni a recomandărilor autorităților și instituțiilor medicale.

“Vom acționa în continuare coordonat și sigur, iar cel mai important – preventiv”, a conchis președintele.

Potrivit ultimelor date, pe 2 aprilie, numărul total al cazurilor confirmate de COVID-19 în Rusia a ajuns la 3548 (dintre care 2475 – la Moscova), 235 persoane s-au însănătoșit, iar alți 30 de pacienți au decedat.

Тема:
Coronavirusul, știri de ultima oră (745)

Tematic

Ce cred românii despre măsurile adoptate de Putin în criza COVID-19
Tagurile:
Rusia, Putin


Știrile Zilei