17:22 14 August 2020
În direct
  • EUR19.79
  • USD16.71
  • RUB0.23
  • RON4.09
  • UAH0.61
Rusia
Sa primesc un link scurt
79 0 0

Indiferent cine va învinge în alegerile prezidențiale din SUA, noua administrație americană nu va reuși să revadă decizia de retragere din Acordul Cer Deschis, consideră ministrul rus al Afacerilor Externe, Serghei Lavrov.

CHIȘINĂU, 11 iul – Sputnik. Oricine ar deveni președintele SUA în urma alegerilor din noiembrie, e puțin probabil să se reușească revizuirea deciziei cu privire la retragerea Washingtonului din Acordul Cer Deschis, a declarat ministrul rus al Afacerilor Externe, Serghei Lavrov.

“SUA, conform graficului existent, în conformitate cu decizia anunțată de retragere, trebuie să-și înceteze participarea la acord din 22 noiembrie, adică peste 2,5 săptămâni după alegeri. Oricine va deveni președinte, noua administrație va prelua mandatul pe 20 ianuarie. Iată de ce e puțin probabil ca într-o astfel de situație decizia să poată fi revizuită, dacă acordul va expira, pur și simplu. Va fi nevoie, în cazul în care noua administrație – fie una democrată, fie una republicană, va decide să revină la acest acord, să demarăm niște negocieri de la zero”, a declarat Lavrov în cadrul unei sesiuni online a forumului international “Primakov Readings - 2020”.

Potrivit ministrului, partea rusă își îndeamnă partenerii rămași în acord să păstreze documentul, însă Moscova va lua o decizie finală cu privire la continuarea participării la înțelegere după ce va cântări toate consecințele retragerii Statelor Unite”, a menționat șeful diplomației ruse.

“Suntem pregătiți de situația în care acesta va continua să funcționeze, însă o decizie finală, să rămânem în el sau nu, o vom lua după ce vom cântări toate consecințele ieșirii Statelor Unite”, a menționat ministrul Afacerilor Externe.

La sfârșitul lunii mai președintele SUA, Donald Trump, a anunțat că Statele Unite se vor retrage din Acordul Cer Deschis. Documentul a fost semnat în 1992 și a devenit una dintre măsurile de consolidare a încrederii în Europa după Războiul Rece. Acordul a intrat în vigoare în anul 2020 și permite statelor semnatare să culeagă deschis informații despre forțele armate și evenimentele cu caracter militar pe teritoriile celorlalte state. Documentul a fost semnat de 34 de țări.

SUA și-au motivat retragerea din acord prin pretinsele încălcări ale înțelegerii de către Rusia. În special, Washingtonul acuză Moscova că ar utiliza Acordul Cer Deschis în calitate de instrument de „constrângere militară”. Rusia a respins în mai multe rânduri acuzațiile SUA.

Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova

Tematic

Lavrov, despre situația privind laboratoarele biologice militare ale SUA
Lavrov a criticat Occidentul pentru folosirea pandemiei de COVID-19 în interese proprii
Tagurile:
acord, Serghei Lavrov


Știrile Zilei