04:27 25 Septembrie 2020
În direct
  • EUR19.53
  • USD16.77
  • RUB0.22
  • RON4.01
  • UAH0.59
Rusia
Sa primesc un link scurt
65 0 0

Este imposibil să inițiezi un dosar penal în baza concluziilor medicilor germani, a menționat purtătorul de cuvânt al președintelui rus.

CHIȘINĂU, 11 sept – Sputnik. Rusia nu poate să inițieze un dosar penal în cazul cu Alexei Navalnîi în baza concluziilor medicilor germani, ”mai cu seamă a laboratorului armatei germane”, a declarat purtătorul de cuvânt al șefului statului Dmitri Peskov, informează RIA Novosti.

”Tot așa cum în RFG, probabil, este imposibilă inițierea unui dosar penal în baza analizelor luate de un spital militar de la noi. Acest lucru este imposibil, este un nonsens juridic. Dar în ceea ce privește unele acțiuni de verificare, ele se fac, organele noastre de investigare activează în acest sens și ei au întrebări, au apărut întrebări noi. Noi sperăm foarte mult că vom primi informații de la colegii noștri germani”, a adăugat el.

Detalii în cazul Navalnîi

În dimineața de 20 august, avionul cu care Navalnîi zbura din Tomsk la Moscova a aterizat de urgență la Omsk. Activistului i s-a făcut rău în timpul zborului, iar după aterizare acesta a fost internat la secția de terapie intensivă a spitalului de urgență din Omsk.

Medicii din Omsk au declarat că sunt convinși că pacientul nu a fost otrăvit, chiar dacă au examinat inițial o astfel de ipoteză. În sângele și urina lui nu au fost descoperite substanțe otrăvitoare. Potrivit lor, principala diagnoză de lucru este cea de tulburări metabolice, care au provocat o scădere bruscă a concentrației de zahăr în sânge.

Ulterior, opozantul a fost transportat cu avionul în Germania. Specialiștii armatei germane au declarat că bloggerul rus, Aleksei Navalnîi, ar fi fost otrăvit cu o substanță neurotoxică din grupul „Noviciok”. Moscova a solicitat informații detaliate despre rezultatul analizelor, însă nu a primit un răspuns.

Pe 7 septembrie pacientul a fost scos din comă indusă și deconectat de la aparatul de respirație artificială.

Tematic

Navalnîi a fost scos din comă
Zaharova: Rusia este dispusă să coopereze cu Germania în cazul lui Navalnîi
Tagurile:
Aleksei Navalnîi, Germania, Rusia, Peskov

Știrile Zilei