23:00 19 Iunie 2021
În direct
  • EUR21.22
  • USD17.78
  • RUB0.24
  • RON4.31
  • UAH0.65
Rusia
Sa primesc un link scurt
89 0 0

Potrivit celor mai recente informații, în urma urmare focurilor trase în școala din Kazan, șapte copii și un profesor au fost uciși, iar alte 20 de persoane au fost rănite. Focul a fost deschis de un tânăr de 19 ani.

CHIȘINĂU, 11 mai – Sputnik. Președintele Federației Ruse, Vladimir Putin, a exprimat condoleanțe profunde familiilor și prietenilor celor uciși în timpul împușcăturilor de la școala din Kazan.

De asemenea, șeful statului rus a dispus autorităților responsabile să ofere toată asistența medicală necesară copiilor răniți la școală, relatează RIA Novosti. O echipă a Ministerului pentru Situații Excepționale, din care fac parte medici și psihologi, a fost trimisă la Kazan, a declarat secretarul de presă al președintelui rus, Dmitri Peskov.

Putin a vorbit la telefon cu prim-ministrul rus, Mihail Mișustin, vicepremierul Tatiana Golikova și ministrul pentru Situații Excepționale, Evgenii Zinicev. În timpul discuției, președintele l-a ordonat lui șefului Gărzii Naționale, Dmitri Zolotov, ținând cont de situația din Kazan, să elaboreze un nou regulament privind tipurile de arme pe care cetățenii le pot folosi.

"S-au făcut rapoarte asupra acestui caz. Președintele a vorbit și telefonic cu premierul Mișustin, vicepremierul Golikova, precum și cu șeful Ministerului pentru Situații Excepționale Zinicev", a spus Peskov.

Anterior, făcând trimitere la serviciile de urgență, s-a raportat că copiii au fost evacuați de la o școală din Kazan, unde o persoană necunoscută a deschis focul și a declanșat o explozie. Serviciul de presă al președintelui Tatarstanului a declarat că șapte copii și un profesor au fost uciși, iar alte 20 de persoane au fost rănite. Șeful Republicii Tatarstan, Rustam Minnikhanov, a spus că a deschis focul un tânăr de 19 ani, iar arma o deținea legal.

Potrivit serviciului de presă al Comitetului Național Antiterorism, un criminal armat care a deschis focul la gimnaziul nr. 175 din Kazan a fost reținut.

Ancheta asupra cazului din Kazan va fi efectuată de Biroul Central al Comitetului de Anchetă din Rusia.

Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova

Tagurile:
Morți, Victime, atac, Kazan, Putin

Știrile Zilei