02:17 22 August 2019
În direct
  • EUR19.75
  • USD17.79
  • RUB0.27
  • RON4.18
  • UAH0.71
Банк

Streleţ: e posibilă lichidarea BEM, UNIBANK şi a Băncii Sociale

© Sputnik / Evgheni Panasenco
Societate
Sa primesc un link scurt
6810

Sub presiunea FMI, Banca de Economii a Moldovei (BEM), UNIBANK şi Banca Socială ar putea fi lichidate.

CHIŞINĂU, 3 aug – Sputnik. FMI cere acţiuni prompte în sectorul bancar, iar lichidarea Băncii de Economii a Moldovei (BEM), UNIBANK şi a Băncii Sociale sunt chestiuni examinate de autorităţi şi în câteva zile va fi luată o decizie. Declaraţii în acest sens a făcut luni premierul Valeriu Streleţ.

Potrivit lui Streţel, Comitetul pentru Stabilitate Financiară analizează inclusiv propunerea de lichidare a celor trei bănci aflate sub administrare specială. Această structură, a menţionat premierul, nu ia decizii ci doar face analize şi propuneri.

Eventuala lichidare a băncilor respective, a mai menţionat Streleţ, presupune o serie de măsuri deloc simple, inclusiv transferul conturilor trezoreriale, soluţionarea chestiunii reangajării personalului celor trei bănci etc. Miercuri, susţine premierul, ar putea fi luată deja o decizie.

Tematic

Lupu şi Filat propun păstrarea şi naţionalizarea BEM
Pierderile BEM sunt rezultatul jafului de peste 20 de ani
BNM: BEM, BS şi UNIBAK funcţionează în regim normal
Lideri sindicali: lichidarea celor trei bănci va costa 22 de miliarde
Tagurile:
Conturi bancare, Reangajare, Personal, Lichidare, Bănci, Valeriu Streleţ, Comitetul pentru Stabilitate Financiară, UNIBANK, BEM, FMI, Banca Socială


Știrile Zilei