07:04 22 Februarie 2018
Chişinău-2°C
În direct
Хлебозавод

Brutarii sunt suspectaţi de înţelegeri de cartel

© Sputnik/
Societate
Sa primesc un link scurt
33 0 0

Scumpirea pâinii va fi examinată sub aspectul respectării legislaţiei în domeniul concurenţei.

CHIŞINĂU, 4 sept – Sputnik. Vineri, Consiliul Concurenţei din Republica Moldova a examinat chestiunea respectării legislaţiei concurenţiale pe piaţa produselor de panificaţie. La discuţii au fost invitaţi şi agenţii economici din domeniul morăritului şi producţiei de panificaţie.

Consiliul Concurenţei examinează problema majorării preţurilor la produsele de panificaţie sub aspectul unei presupuse înţelegeri de cartel. Drept motiv al declanşării investigaţiei sub acest aspect a servit un comunicat de presă difuzat anterior, în care se arăta că antreprenorii din domeniul respectiv ar putea să majoreze până la 15 la sută preţurile la unele produse de panificaţie. Consiliul Concurenţei, potrivit preşedintei acestuia, Viorica Cărare, consideră că decizia prin care asociaţiile de profil au anunţat în comun că e posibilă majorarea preţurilor, este ilegală.

Pe de altă parte, producătorii ar respins categoric ideea existenţei unei înţelegeri de cartel.

„Fiecare îşi calculează preţul după propriile cheltuieli de producere. Nu-i nicio înţelegere de cartel. Noi, de exemplu, am majorat preţurile la unele produse cu zece la sută, iar alţii nu au făcut nicio modificare de preţ”, a declarat reprezentantul unui producător.

La rândul său, Veaceslav Vasilache, preşedintele Asociaţiei naţionale a industriei de panificaţie şi morărit a precizat că discuţia cu cei de la Consiliul Concurenţei „a fost una constructivă”.

„Au fost discutate motivele de majorare a preţurilor. Ştiu că puţini producători au ridicat preţurile. Fiecare acţionează în funcţie de cerere şi ofertă. Nu-i nicio înţelegere. Nu a fost şi nici nu putea fi. Până la 30 la sută dintre producători au majorat preţurile, dar nu la toate produsele. Acum scade preţul la grâu şi presupun că s-ar putea să dispară necesitatea scumpirii produselor de panificaţie”, a spus Vasilache.

La rândul său, Viorica Cărare, preşedintele Consiliului Concurenţei, a calificat drept ilegal comunicatul de presă prin care asociaţiile de producători din domeniul panificaţiei au anunţat că ar putea să urmeze scumpiri. Dânsa a mai spus că producătorii care au ridicat preţurile, nu ar fi prezentat suficiente argumente ce ar demonstra necesitatea scumpirilor respective.

Consiliul Concurenţei urmează să adopte o decizie finală pe marginea acestei chestiuni săptămâna viitoare.

 

Tematic

Consiliul Concurenţei discută vineri despre preţurile la pâine
Majorarea preţului la pâine, în vizorul Consiliului Concurenţei
Procurori şi Consiliul Concurenţei trebuie să analizeze preţurile la pâine
Magazinele au afișat prețuri mai mari la pâine
Tagurile:
Comunicat de presă, Concurenţă, Produse de panificaţie, Scumpire, Preţuri, Legislaţie, Veaceslav Vasilache, Viorica Cărare, Moldova
Reguli de utilizareCOMENTARII



Știrile Zilei