17:17 21 Aprilie 2021
În direct
  • EUR21.69
  • USD18.00
  • RUB0.24
  • RON4.40
  • UAH0.64
Societate
Sa primesc un link scurt
12610

În Oficiul de Sănătate Socola din raionul Șoldănești, șarpele este mai mult decât un simbol al medicinii, el este de-a dreptul frate cu doctorul, dat fiind că acolo și șerpii, și asistenții medicali se adăpostesc sub același acoperiș.

CHIȘINĂU, 7 sept — Sputnik. O asistentă medicală din cadrul Oficiul de Sănătate Socola, raionul Șoldănești, a trăit o spaimă soră cu moartea: în timp ce muncea, un șarpe i s-a încolătăcit de picior.

Potrivit ziarului regional Cuvântul, pățita este Larisa Tomenco, care, așa cum am precizat mai sus, este asistentă la oficiul medical din satul Socola.

Problema este că edificiul acestui oficiu se află într-o stare deplorabilă. Larisa Tomenco spune că respectiva clădire a fost construită în anii `60 ai secolului trecut, iar de atunci nu a fost nici măcar o dată reparată. În felul acesta, șerpii și-au găsit refugiu sub podeaua încăperii.

Ea a mai relatat presei de la Chișinău că podeau este fisurată și de acolo din când în când pătrund în încăpere reptilele. Larisa Tomenco spune că acolo și-a făcut cuib o șerpoaică și depune ouă în fiecare an.

Iar acum vreo 4 săptămâni, asistenta medicală a vrut să se încalțe, a băgat piciorul în încălțăminte, dar acolo se oploșise un șarpe. Și reptila s-a încolătăcit pe piciorul ei.

Pe lângă faptul că sunt atacați de reptile, angajații Oficiului de Sănătate Socola au și alte probleme. Când plouă, tavanul curge și oamenii sunt nevoiți să înșire pe dodele tot felul de vase în care picură apa.

Problemele cu care se confruntă această instituție au fost discutate la o ședință a Consiliului Raional Şoldăneşti. Specialiștii în domeniu au calculat că reparația încăperii necesită cheltuieli de un milion de lei, bani pe care Consiliul nu i-ar avea.

Așa că asistenții medicali de la Socola vor fi nevoiți să coabiteze cu reptilele în continuare. Șarpele este simbolul medicinii. Iată că la Socola această reptilă este mai mult decât un simbol, ea viețuiește sub același acoperiș cu medicii.

Tematic

Un șarpe enorm, lângă o instituție medicală din Capitală – FOTO
Tagurile:
reptilă, șarpe, reparație, medicină, simbol, Oficiul de Sănătate Socola, Socola, Șoldănești

Știrile Zilei