02:01 23 Octombrie 2017
Chişinău+ 7°C
În direct
pensionari

La 1 noiembrie în Moldova vor urma noi majorări de pensii

© Sputnik/ Evghenii Panasenco
Societate
Sa primesc un link scurt
49230

Începând cu 1 noiembrie, peste 65 de mii de persoane care primesc pensii pentru limita de vârstă sau pensii pentru dizabilitate vor primi pensii majorate în medie cu peste 200 de lei

CHIȘINĂU, 12 oct – Sputnik. Pensiile pentru limita de vârstă şi cele de dizabilitate vor fi supuse valorizării de la 1 noiembrie şi nu de la 1 aprilie 2018, cum era stabilit anterior. Peste 65 de mii de persoane care primesc pensii pentru limita de vârstă sau pensii pentru dizabilitate vor primi pensii recalculate, începând cu 1 noiembrie.

Vor fi recalculate pensiile persoanelor care au ieșit la pensie în anii 2009, 2010 și 2011.

”Este vorba de peste 58 de mii de beneficiari pentru limita de vârstă care vor primi în mediu o majorare medie de 255 de lei și peste 6, 3 mii de beneficiari de pensie de dizabilitate care vor primi o majorare de pensie în medie de 274 de lei”, a declarat ministrul de resort Stela Grigoraș.

Majorarea pensiilor, ca urmare a valorizării, va fi diferențiată în funcție de anul stabilirii acesteia și de venitul realizat de persoană.

Grigoraș a precizat că această schimbare a intervenit în urma reformei în sistemul național de pensii.

”La rectificarea bugetului am văzut că avem resurse financiare disponibile, datorită faptului că avem mai multe acumulări la bugetul asigurărilor sociale de stat”, a precizat ministrul.

Pentru valorizarea pensiilor în ultimele două luni ale anului în curs au fost prevăzute 33,6 milioane de lei.

Tematic

În Moldova te poți pensiona anticipat. Vezi condițiile
Deținerea de către angajat a statutului de pensionar va fi temei de concediere
Se schimbă regulile de ieșire la pensie a mamelor cu 5 și mai mulți copii
Moldova: Schimbări majore pentru cei care ies la pensie din iulie 2017
Tagurile:
pensie pentru dizabilitate, pensie pentru limita de vârstă, valorizarea pensiei, Stela Grigoraș, pensionari, pensie, Moldova
Reguli de utilizareCOMENTARII



Știrile Zilei