08:18 21 Iulie 2019
În direct
  • EUR19.75
  • USD17.62
  • RUB0.28
  • RON4.17
  • UAH0.68
Agricultura

Zilierii, obligați să semneze contracte cu angajatorul și agențiile de stat

© Sputnik / Alexei Nasirov
Societate
Sa primesc un link scurt
231 0 0

Activităţile necalificate, cu caracter ocazional, desfăşurate de către zilieri vor fi reglementate prin lege

CHIȘINĂU, 14 dec – Sputnik. Comisia parlamentară Protecție Socială, Sănătate și Familie a examinat și susținut pentru lectura a doua proiectul de lege care reglementează munca zilierilor. 

Potrivit proiectului care este o premieră pentru Moldova, un lucrător zilier poate desfășura activități pentru acelaşi beneficiar nu mai mult de 90 de zile într-un an calendaristic, iar timpul de muncă nu va depăşi 40 de ore pe săptămână.

Autorii proiectului propun ca plata pentru activitatea zilierului să aibă loc la sfârşitul fiecărei zile de muncă, conform înţelegerii dintre beneficiar şi zilier. Totodată, salariul poate fi acordat și săptămânal în cazul unui acord exprimat în scris de către zilier și beneficiar.

Zilierul are obligaţia de a se încadra în sistemul public de asigurări sociale și de asistență medicală obligatorii, în bază de contracte individuale încheiate cu Casa Națională de Asigurări Sociale și Compania Națională de Asigurări în Medicină.

Beneficiarul va fi obligat să întrețină un Registru de evidență a zilierilor, în care să înregistreze toate persoanele înainte de începerea activității acestora și să transmită extrasul inspectoratului teritorial de muncă.

Potrivit autorilor proiectului, 30 la sută din populația ocupată a țării este încadrată în activități cu caracter ocazional, dintre aceștia 70 la sută sunt implicați în lucrări agricole.

Proiectul urmează să fie votat în lectură finală de Parlament.

Tematic

Din 2018, persoanele care au mașini de lux vor plăti un impozit suplimentar
În anul 2018, impozitele și taxele vor crește
În 2018, intervin schimbări la reținerea impozitului pe venit pentru cetățeni
Tagurile:
muncă reglementată prin lege, angajat cu ziua, zlier, contract de muncă, Moldova


Știrile Zilei