07:01 20 Iulie 2019
În direct
  • EUR19.75
  • USD17.62
  • RUB0.28
  • RON4.17
  • UAH0.68
Învățătoare, imagine de arhivă

Ordin de sus pentru învățători: Noile prevederi intră în vigoare la 1 ianuarie

© Sputnik / Vladimir Fedorenko
Societate
Sa primesc un link scurt
114620

Ministrul Educației, Culturii și Cercetării, Monica Babuc, a anunțat debirocratizarea procesului educațional - noile prevederi legale vor intra în vigoare la 1 ianuarie 2018

CHIȘINĂU, 29 dec — Sputnik. Numărul de rapoarte pe care cadrele didactice sunt obligați să le prezinte se va diminua cu peste 36 la sută. Afirmația a fost făcută de ministrul Educației, Culturii și Cercetării, Monica Babuc, în cadrul unei conferințe de presă.

”Am identificat câteva probleme care contravin dezideratelor noastre. În primul rând este vorba despre optimizarea rețelei instituțiilor de învățământ, dar și despre birocratizarea excesivă a muncii cadrului didactic. Or, această birocratizare, cu siguranță venea împotriva eficienței pregătirii, elevilor și muncii pedagogilor în general”, a declarat Monica Babuc.

Potrivit ei, scopul principal al inițiativei este debirocratizarea instituțiilor de învățământ și eficientizarea muncii profesorilor care vor prezenta cu 36 la sută mai puține rapoarte decât până acum.

Noile prevederi vor fi puse în aplicare începând cu 1 ianuarie 2018, odată cu intrarea în vigoare a Nomenclatorului tipurilor de documentație școlară și rapoarte în învățământul general.

Tematic

(VIDEO) Decis: După Craciun, Ministerul Educației va redeschide 2 școli primare
Cu aproape 50 mai puține: Ce localități au rămas fără instituții de învățământ
Tagurile:
invatatori, 36 la suta, video, rapoarte, Ministerul Educatiei, Monica Babuc


Știrile Zilei