14:33 19 Noiembrie 2019
În direct
  • EUR19.40
  • USD17.54
  • RUB0.27
  • RON4.06
  • UAH0.73
Suspect în instanţă, foto de arhivă

A fost condamnat la patru ani de închisoare, iar acum riscă încă şapte

© Sputnik / Рамиль Ситдиков
Societate
Sa primesc un link scurt
115 0 0

Bărbatul, condamnat anterior la patru ani de închisoare pentru escrocherie, este cercetat penal într-un nou dosar

CHIŞINĂU, 5 feb — Sputnik. Un bărbat din capitală este bănuit că ar fi extorcat și primit bani pentru organizarea obținerii permisului de conducere și eliberarea diplomei de bacalaureat. Acesta este cercetat penal într-un dosar pornit pe trafic de influență, informează Centrul Naţional Anticorupţie.

Astfel, într-un prim caz acesta ar fi pretins și primit 350 de euro, susținând că poate influența angajați ai Secției Calificarea Conducătorilor Auto din mun. Chișinău, în vederea susținerii examenului de calificare pentru obținerea carnetului de șofer. Ulterior, potrivit aceluiași denunțător, bărbatul ar fi pretins și primit încă 500 de euro, sub pretextul că poate determina funcționari de la Ministerului Educație să perfecteze și să elibereze o diplomă de BAC.

De menţionat că bărbatul a fost condamnat anterior la patru ani privațiune de libertate pentru escrocherie şi era anunţat de mai mult timp în căutare deoarece s-a eschivat de la executarea pedepsei. Ofițerii CNA au dat de urma suspectului și i-au adus la cunoștință ordonanța de bănuire de trafic de influență. Bărbatul și-a recunoscut vina și a fost predat organului care l-a anunțat în căutare, pentru a fi asigurată executarea pedepsei stabilite.

Dacă va fi găsit vinovat de trafic de influență, bărbatul riscă până la 7 ani de pușcărie sau o amendă de până la 300 000 de lei.

Tagurile:
diploma de BAC, carnet de sofer, trafic de influenta, estorcat bani, suspect, condamnat, CNA


Știrile Zilei