17:39 20 August 2018
În direct
  • EUR19.00
  • USD16.68
  • RUB0.25
  • RON4.08
  • UAH0.60
Veaceslav Ioniță

Expert: Din Moldova au început să plece chiar și oamenii înstăriți

© Sputnik / Miroslav Rotari
Societate
Sa primesc un link scurt
133030

Moldova trece prin al doilea val de emigrație: dacă până acum omenii fugeau de sărăcie, acum ei pleacă în căutarea unei vieți mai bune, afirmă economistul Veaceslav Ioniță.

CHIȘINĂU, 6 feb — Sputnik. Primul val de emigranți a fost format din locuitorii satele de la nordul și sudul Republicii Moldova, susține expertul Veaceslav Ioniță.

Oamenii de la oraș nu se grăbeau să plece, pentru că ei aveau totuși un loc de muncă.

Astăzi situația s-a schimbat: acum oamenii nu mai fug de sărăcie, ci pleacă în căutarea unui trai mai bun.

„La moment, în al doilea val de emigrație, cei mai mulți oameni pleacă din orașul Bălți, după care urmează Chișinăul. În aceste orașe oamenii munceau și o duceau cumva, sperând că totul va fi bine. Însă acum pleacă multă lume înstărită, mulți își vând casele, unele chiar adevărate palate, afacerile. Pur și simplu, oamenii își doresc un alt trai, unul mai bun", a spus Ioniță.

Cel mai mare stimulent pentru emigrarea cetățenilor Moldovei este viitorul copiilor lor, consideră expertul, adăugând că acest lucru este confirmat de sondajele sociologice.

„În muncipiul Bălți, 30% din populație doresc să plece, la Chișinău procentul este puțin mai mic, însă în curând cifra va crește și aici. Dintre tineri doresc să plece tot 30%. Însă cifra cea mai îngrijorătoare este cea a răspunsurilor la întrebarea: „Unde vedeți viitorul copilului Dvs?". Aproape 70% au răspuns că peste hotare", a adăugat Ioniță.

Însă cel mai înfricoșător moment în această explozie a emigrației nu constă nici măcar în numărul persoanelor care au plecat sau care vor să plece, ci în faptul că acești conaționali ai noștri nu doresc să revină. Conform practicii mondiale, circa 25 — 30% din emigranți se întorc acasă peste 5 ani. Cu părere de rău, cetățenii Moldovei nu procedează astfel.

„Circa 400 de mii de conaționali de ai noștri se află peste hotare mai bine de 5 ani. Dintre aceștia 25% trebuiau deja să revină; 25% înseamnă 100 de mii de persoane. Problema este de ce aceste 100 de mii nu s-au întors", a rezumat Veaceslav Ioniță.

Tagurile:
viitorul copiilor, oameni înstăriți, au început să plece, expert, migrație, Veaceslav Ioniță, Republica Moldova
Reguli de utilizareCOMENTARII


Știrile Zilei