17:55 14 Decembrie 2018
În direct
  • EUR19.65
  • USD17.27
  • RUB0.26
  • RON4.22
  • UAH0.62
lei moldovenești

Mai mulți bani de la stat. Cine sunt fericiții care vor primi alocații majorate

© Sputnik / Miroslav Rotari
Societate
Sa primesc un link scurt
23710

Legea care prevede majorarea alocațiilor de stat cu 20 la sută a fost publicată în Monitorul Oficial.

CHIȘINĂU, 11 apr – Sputnik. Persoanele cu dizabilităţi din copilărie şi copiii cu dizabilităţi în vârstă de până la 18 ani vor primi indemnizații majorate. În Monitorul Oficial a fost publicată Legea pentru modificarea Legii privind alocațiile sociale de stat pentru unele categorii de cetățeni și Decretul de promulgare a acesteia.

Potrivit noilor prevederi, se majorează cu 20 la sută mărimea alocaţiei sociale de stat pentru persoanele cu dizabilităţi din copilărie şi pentru copiii cu dizabilităţi în vârstă de până la 18 ani. Creșterea va fi stabilită și recalculată de la 1 ianuarie 2018. De aceasta vor beneficia circa 12 100 de copii cu dizabilități și 27 300 de persoane cu dizabilități din copilărie.

De asemenea, se va majora cu 10 la sută alocaţia socială de stat pentru persoanele cu dizabilităţi şi pentru copii în cazul pierderii întreţinătorului.  La fel, va crește cu 5 procente alocaţia socială pentru persoanele vârstnice şi alocaţia pentru îngrijire, însoţire şi supraveghere. Toate aceste creșteri vor fi stabilite și aplicate de la 1 aprilie 2018.

Tematic

Ce categorii de pensionari se vor bucura de pensii majorate
Venitul minim garantat va fi majorat, însă cine poate supraviețui cu acești bani
Moldova: Din 1 noiembrie unele pensii sunt majorate cu peste 200 de lei
Tagurile:
cresc alocatiile, alocațiile sociale de stat, persoane cu dizabilitati, Moldova
Reguli de utilizareCOMENTARII


Știrile Zilei