23:52 21 Mai 2018
Chişinău+ 19°C
În direct
Avion ”TAROM”

La mare, la soare: Moldovenii vor putea zbura direct de la Chișinău la Constanța

© Sputnik / Rodion Proca
Societate
Sa primesc un link scurt
133 0 0

Moldovenii vor avea posibilitatea să ajungă pe litoralul românesc al Mării Negre direct, cu avionul de la aeroportul Chișinău.

CHIȘINĂU, 11 mai — Sputnik. În perioada estivală, moldovenii vor putea merge la Constanța cu o cursă directă de avion.

Începând cu 1 iulie, compania Tarom va efectua zboruri cu o frecvență de cel puțin trei ori pe săptămână din capitala Republicii Moldova spre litoralul Mării Negre, potrivit unui anunț făcut de directorul aeroportului Mihail Kogălniceanu, Bogdan Artagea, în cadrul unei conferințe de presă organizată cu ocazia decernării premiului „Excellence Ground to Sky".

"Au fost tratative îndelungate pentru mai multe destinații, am reușit totuși Chișinăul. Începe cu 1 iulie, vor fi minim trei frecvențe pe săptămână. Sper să crească această rută şi să avem Taromul definitiv aici. Este compania cea mai mare din România, este compania statului, noi suntem un aeroport de stat, era păcat ca Taromul să nu opereze pe Constanța", a declarat directorul aeroportului Constanța, potrivit news.ro.

Artagea a specificat că zborurile vor fi efectuate doar în perioada verii, iar prețul călătoriei nu a fost încă stabilit.

Care este cel mai sigur loc în avion: Descoperire importantă>>>

În luna martie a acestui an, directorul general al companiei TAROM, Wolff Werner-Wilhelm, a declarat că întreprinderea planifică reconectarea Vestului României cu Chișinăul și Constanța.

Tematic

Panică la bord: Un avion care zbura spre Madrid, nevoit să aterizeze de urgenţă
Lingouri de aur, căzute din avion. Vezi cine s-a bucurat de acest dar căzut din cer
Tagurile:
litoralul marii negre, perioada estivala, Zbor direct, curse aeriene, avion, Tarom, Constanta, Romania, Moldova
Reguli de utilizareCOMENTARII


Știrile Zilei