12:14 18 Iunie 2018
Chişinău+ 20°C
În direct
  • EUR19.44
  • USD16.77
  • RUB0.27
  • RON4.17
  • UAH0.64
Studentă

Admiterea în universități: Iată ce se va schimba în acest an

© Sputnik / Сергей Орлов
Societate
Sa primesc un link scurt
115 0 0

Ministrul Monica Babuc a discutat cu rectorii universităților din Moldova cum va fi organizată anul acesta admiterea în instituțiile de învățământ superior.

CHIȘINĂU, 13 iun  — Sputnik. În data de 7 iunie, ministrul Educației, Culturii și Cercetării, Monica Babuc, a participat la o ședință cu rectorii universităților din Republica Moldova. Discuțiile s-au axat pe organizarea admiterii în ciclul I — studii superioare de licență pentru anul universitar 2018-2019. Evenimentul a avut loc în incinta Casei Guvernului. În discursul său, ministrul Monica Babuc le-a mulțumit rectorilor că au dat curs invitației și le-a solicitat să asigure o concurență loială în procesul de admitere în universități.

„În acest an, comanda de stat pentru studiile superioare de licență și master finanțată din bugetul de stat va prevedea același număr de locuri ca în anul trecut. Dar asta nu înseamnă că situația va fi perpetuată. Vă invit să vă implicați în elaborarea studiilor anuale privind necesitățile pieții muncii pentru o perioadă de cel puțin 3 ani, pentru ca locurile bugetare să fie oferite acelor specialități de care statul are nevoie", a declarat oficialul.

Ministerul Educației, Culturii și Cercetării a elaborat și aprobat Regulamentul-cadru privind organizarea admiterii în ciclul I — studii superioare de licență pentru anul universitar 2018-2019. Acesta prevede că locurile la licență vor fi oferite pe domenii de formare profesională (în comparație cu anul precedent când planul era pe specialități). Astfel, universitățile vor putea forma grupe de cel puțin 15 persoane.

O altă modificare în admiterea din 2018 este faptul că MECC nu va stabili perioade de depunere a actelor, respectând cu strictețe autonomia universitară. Ministrul Monica Babuc le-a solicitat rectorilor să dea dovadă de responsabilitate, astfel încât universitățile să-și planifice perioadele de admitere în funcție de finalizarea examenelor de bacalaureat, a sesiunilor proprii de examene, precum și în funcție de personalul antrenat în acest proces.

Fiecare instituție de învățământ superior va trebui să-și reconceptualizeze propriile strategii de admitere în funcție de specificul programelor de studii, autorizarea acestora, grupurile-țintă de absolvenților, precum și de modul de asigurare a calității studiilor oferite.

Prin decizii senatelor, urmează să fie stabilite criteriile de admitere, formulele de calcul la admitere (ce medii vor fi luate în considerare: doar cea de bacalaureat sau și cea din anii de studii liceale), precum și probele de admitere (examene, teste, convorbiri etc.). La rândul lor, rectorii au dat asigurări că vor respecta prevederile Regulamentului-cadru, astfel încât procesul de admitere să fie cât se poate de transparent și în beneficiul absolvenților.

Ministerul Educației Culturii și Cercetării este în proces de finalizare a elaborării unei noi metodologii de finanțare a învățământului superior. Potrivit acesteia, suma alocată în bugetul de stat pentru finanțarea standard a instituțiilor publice de învățământ superior va fi constituită din trei componente:

Finanțarea de bază — 75%;
Finanțarea de performanță — 20%;

Fondul de rezervă — 5%.

Programele de studii vor fi grupate în 6 domenii, iar fiecărui domeniu îi vor corespunde un coeficient de ajustare pentru finanțarea de bază. Performanța universitară va fi finanțată în funcție de cercetarea științifică universitară/performanța artistică/sportivă, dimensiunea de internaționalizare și orientarea socială (asigurarea cu cămine). Fondul de rezervă va fi gestionat de către MECC în mod transparent și echitabil pentru situații excepționale și susținerea instituțiilor publice de învățământ superior din regiuni.

Tematic

Află detalii despre regulile de admitere și ofertele de studii de la ULIM
Noi condiții de admitere la studii în România
Tagurile:
schimbări, universitate, admitere, Moldova
Reguli de utilizareCOMENTARII


Știrile Zilei