23:05 17 Februarie 2019
În direct
  • EUR19.31
  • USD17.13
  • RUB0.26
  • RON4.07
  • UAH0.63
Teren agricol

Unii proprietari ar putea pierde temporar dreptul de folosință asupra terenului

CC0 / Pixabay / Unsplash
Societate
Sa primesc un link scurt
Activitatea Parlamentului Moldovei - știri de ultimă oră (113)
30211

Parlamentul discută mai multe proiecte de lege prin care se instituie dreptul de folosinţă şi de servitute asupra terenurilor aflate în proprietatea terţilor.

CHIȘINĂU, 24 iul – Sputnik. Parlamentul va examina posibilitatea instituirii dreptului de folosinţă şi de servitute asupra terenurilor aflate în proprietatea terţilor, pentru exploatarea şi întreţinerea reţelelor electrice și a celor de gaze naturale. Comisia parlamentară economie, buget și finanțe a examinat două proiecte pentru modificarea și completarea legislației în acest sens. 

Deputații propun instituirea dreptului de folosinţă şi de servitute asupra terenurilor aflate în proprietatea terţilor, pentru exploatarea şi întreţinerea reţelelor electrice și a celor de gaze naturale, prin efectuarea reviziilor, a reparaţiilor şi a altor intervenţii necesare, în scopul asigurării funcţionării lor normale.

Dreptul de folosinţă asupra terenului pentru executarea lucrărilor necesare de construcţie, reabilitare sau modernizare a reţelelor se extinde pe durata executării lucrărilor. Operatorii de sistem, cu notificarea prealabilă a proprietarului terenului sau al imobilului, sunt în drept să depoziteze materiale, echipamente, utilaje şi instalaţii necesare executării lucrărilor, să desființeze culturi sau plantații, să extragă materiale, să capteze apă, să instaleze utilaje şi să lucreze cu acestea, să amplaseze birouri şi locuinţe pe şantier.

Noile modificări vor obliga operatorii de sistem să încheie cu proprietarii terenurilor sau bunurilor afectate de exercitarea drepturilor de folosință şi de servitute un contract-cadru. Acesta urmează a fi încheiat în termen de cel mult 30 de zile calendaristice de la înregistrarea cererii proprietarilor terenurilor sau bunurilor afectate. Contractul-cadru va stabili drepturile şi obligaţiile operatorului de sistem şi ale proprietarului terenului sau bunului afectat în legătură cu exercitarea drepturilor de folosinţă şi de servitute, inclusiv modalitatea de determinare a despăgubirilor pentru pagubele produse de către operatorii de sistem la exercitarea drepturilor.

De asemenea, sunt prevăzute criteriile de stabilire a despăgubirilor pentru pagubele produse de către operatorii de sistem la exercitarea drepturilor de uz şi de servitute. Acestea vor include suprafaţa terenului afectat, valoarea culturilor şi plantaţiilor afectate, precum și valoarea de piaţă a bunurilor imobile afectate.

Cu excepţia situaţiilor de avarii, operatorii de sistem urmează să notifice în prealabil proprietarii terenurilor cu privire la necesitatea de a exercita dreptul de folosinţă sau de servitute asupra terenului, menţionând lucrările pe care urmează să le efectueze şi durata de timp necesară. Concomitent, de comun acord cu proprietarul, operatorii de sistem pot determina cuantumul despăgubirii datorate în cazul eventualei prejudicieri a proprietarului terenului la efectuarea lucrărilor de reparaţie, revizie sau a altor lucrări de exploatare şi de întreţinere a reţelelor.

Proiectele urmează a fi dezbătute și votate în ședință plenară.

Тема:
Activitatea Parlamentului Moldovei - știri de ultimă oră (113)

Tematic

Deții 80 la sută dintr-un teren agricol. Vezi ce drept îți oferă statul
Ne vindem țara: 1 milion de hectare de teren agricol scoase la vânzare
Tagurile:
drept de folosinta, dare in folosinta, teren agricol, Moldova
Reguli de utilizareCOMENTARII


Știrile Zilei