03:47 20 Martie 2019
În direct
  • EUR19.56
  • USD17.22
  • RUB0.27
  • RON4.11
  • UAH0.63
Injecție

Cebotari: La început de an școlar va fi verificat statutul vaccinal al fiecărui copil

© Sputnik / Максим Богодвид
Societate
Sa primesc un link scurt
67 0 0

Ministrul Sănătății Protecții Sociale și Familie a mers la Ceadâr Lunga pentru a vedea care este starea de sănătate a copiilor contaminați cu rujeolă.

CHIȘINĂU, 23 aug — Sputnik. Ministrul Sănătății, Muncii și Protecției Sociale, Svetlana Cebotari a fost astăzi la Ceadâr-Lunga pentru a se interesa de starea copiilor bolnavi de rujeolă și de modul în care decurge tratamentul acestora. 

De asemenea, ea a discutat cu autoritățile publice locale și lucrătorii medicali despre măsurile întreprinse la nivel local în privința evaluării statutului vaccinal al fiecărui copil și vaccinarea acestora.

Cebotari le-a solicitat să verifice în comun cu conducătorii instituțiilor de învățământ statutul vaccinal al fiecărui copil în parte, iar în cazul copiilor nevaccinați, să întreprindă urgent vaccinarea acestora și să fie admiși în colectivități doar după 15 zile de la administrarea vaccinului.

De asemenea, împreună cu specialiștii Agenției Naționale pentru Sănătate Publică, să desfășoare ședințe de informare și discuții cu persoanele care aparțin confesiunilor religioase, dar și cei care refuză din anumite motive vaccinarea, pentru a-i convinge să vaccineze copiii.

„La început de an școlar va fi verificat statutul vaccinal al fiecărui copil. De aceea, îndemn părinții să fie responsabili de sănătatea copiilor lor, dar și a celor din jur și să își vaccineze copiii. Ne-am unit eforturile, atât autoritățile centrale, cât și locale, astfel încât, să oprim acest focar de rujeolă și să prevenim extinderea acestuia", a declarat Svetlana Cebotari.

Ea a mai menționat că părinții au început să conștientizeze importanța vaccinării și în săptămâna curentă s-a înregistrat o creștere a numărului de copii vaccinați la nivel național, dar și în Ceadâr- Lunga, unde doar pe parcursul săptămânii trecute și curente, aproximativ 350 de copii au primit vaccinul contra rujeolei.

De la începutul lunii august, în spitalul raional din Ceadâr- Lunga au fost internate 113 persoane suspecte de îmbolnăvire cu rujeolă, dintre care 63 deja au fost externați.
Din totalul de 13.500 de copii din acest raion, 530 nu sunt vaccinați, 30 având contraindicații, restul din motive religioase sau neîntemeiate.
De la începutul anului până în prezent, au fost înregistrate 142 cazuri confirmate și 77 cazuri suspecte la rujeolă.

Tematic

Focar de infecție cu rujeolă s-a extins la Ceadâr Lunga: Zeci de copii infectați
Tagurile:
statut vaccinal, cebotari, copil, Moldova
Reguli de utilizareCOMENTARII


Știrile Zilei