10:14 19 Aprilie 2019
În direct
  • EUR20.15
  • USD17.91
  • RUB0.28
  • RON4.23
  • UAH0.67
Pensionari

Pensiile de până la 1500 de lei vor fi majorate cu 10 procente

© Sputnik / Iliya Pitalev
Societate
Sa primesc un link scurt
76620

De majorarea pensiilor din 1 ianuarie se vor bucura pensionarii care au o pensie sub minimul de existență și anume cei care au o pensie de până la 1589 de lei pe lună.

CHIȘINĂU, 13 nov – Sputnik. De la 1 ianuarie, pensiile se vor majora cu aproape 10 procente. Declarația a fost făcută astăzi, 13 noiembrie, după briefingul săptămânal de președintele Partidului Democrat, Vladimir Plahotniuc.

De majorarea pensiilor din 1 ianuarie se vor bucura pensionarii care au o pensie sub minimul de existență și anume cei care au o pensie de până la 1589 de lei pe lună.

”A fost luată decizia ca, din 1 ianuarie 2019, să majorăm pensiile pentru o categorie largă de pensionari și anume pentru cei care primesc pensia de până la 1589 de lei. Ei vor beneficia de o majorare de aproape 10 la sută”, a declarat Plahotniuc.

Democratul a precizat că această majorare de pensie este suplimentară indexării care are loc tradițional în fiecare an la 1 aprilie.

De asemenea, vor fi majorate și salariile personalului medical care sunt remunerați din bugetul Casei Naționale pentru Asigurări Medicale (CNAM).

”Peste 41 de mi de medici și personal medical finanțați din bugetul CNAM vor beneficia de salarii majorate cu 20 de procente și, respectiv, cu 10 la sută”, a precizat Plahotniuc.

Liderul PD a mai spus că a solicitat Guvernului ca asemenea majorări de salarii și pensii să aibă loc în fiecare an.

Din 1 decembrie unele salarii vor crește cu peste 100 de procente

Guvernul de la Chișinău a aprobat proiectul de lege privind sistemul unitar de salarizare din sectorul bugetar pe care l-a trimis pentru a fi dezbătut și adoptat în Parlament. Guvernul își propune ca legea să intre în vigoare deja la 1 decembrie 2018.

Elementele cheie ale reformei salarizării propusă de Executiv prevăd: majorarea salariilor de la 7 procente până la peste 100 de procente pentru personalul din sectorul public; majorarea anuală a salariilor pentru toate categoriile de angajați; discrepanța dintre salariile cele mai mari și cele mai mici va scădea de la 33:1 la 15:1 - în prezent cel mai mic salariu lunar calculat în sectorul bugetar este de 1 200 de lei, iar cel mai mare salariu total lunar calculat în sectorul bugetar  - de  35880 de lei.

Potrivit Guvernului, sistemul de salarizare va deveni cu mult mai simplu, transparent și motivant. De asemenea, pentru prima dată în Moldova niciun angajat din sectorul public nu va primi salariu mai mic decât minimul de existență. În prezent, potrivit datelor Ministerului Finanțelor, aproape 20 la sută dintre angajați sau 40 de mii au un salariu mediu mai mic decât 2000 de lei.

Autorii mai susțin că niciun angajat din sectorul public nu va avea salariu mai mic ca în 2018, datorită mecanismului de compensări și valorii minime de referință diferențiată.

Totodată, deși valoarea minimă de referință generală pentru 2018 va fi de 1500 de lei, pentru unele categorii de angajați acest indicator va fi diferențiat. 

Prevederile prezentei legi se aplică personalului din autoritățile/instituțiile bugetare finanțate integral din bugetul de stat și bugetele locale, Casa Națională de Asigurări Sociale, autoritățile care au activat în condiții de autogestiune și cărora le-a fost modificat statutul în autoritate publică finanțată integral din buget.

Legea nu acoperă personalul din instituțiile de învățământ superior și profesional tehnic care activează în condiții de autogestiune, pentru care se va elabora un cadru special.

Pensiile în Moldova vor fi recalculate 

Din 1 ianuarie 2019, intră în vigoare legea care le va permite pensionarilor care mai lucrează să solicite reexaminarea mărimii pensiei.

Potrivit noilor modificări la Legea cu privire la sistemul public de pensii, din 1 ianuarie 2019, pensionarii care activează sau au activat în câmpul muncii după realizarea dreptului la pensie pentru limită de vârstă pot solicita o singură dată reexaminarea pensiei, cu condiția că mărimea pensiei reexaminate este mai mare decât cea aflată în plată.

Reexaminarea pensiilor pentru limită de vârstă stabilite până la 1 ianuarie 2019 se va efectua eșalonat, în raport cu stagiul de cotizare cumulat după realizarea dreptului la pensie. Astfel, de la 1 ianuarie 2019 vor fi reexaminate pensiile stabilite până la 1 ianuarie 1999, cu stagiul de cotizare după realizarea dreptului la pensie de la 15 ani. De la 1 ianuarie 2020 – cele stabilite până la 1 ianuarie 1999, cu stagiul de cotizare după realizarea dreptului la pensie până la 15 ani.

Ulterior, de la 1 ianuarie 2021, vor fi reexaminate pensiile stabilite după 1 ianuarie 1999 până la 1 ianuarie 2019, cu stagiul de cotizare după realizarea dreptului la pensie de la 15 ani. Totodată, în următorii ani termenul stagiului de cotizare după pensie va descrește anual cu trei ani.

Tematic

Pavel Filip: Numărul celor care primesc peste 2000 lei pensie s-a dublat
Unii pensionari din Moldova ar putea primi două pensii
Informații noi despre pensiile din Moldova
Tagurile:
Vladimir Plahotniuc, Pensionari, Pensie
Reguli de utilizareCOMENTARII


Știrile Zilei