06:14 24 Iulie 2019
În direct
  • EUR19.59
  • USD17.52
  • RUB0.28
  • RON4.15
  • UAH0.68
CEC

CEC aprobă bugetul pentru 2019 – un an electoral cu două scrutine naționale

© Sputnik / Miroslav Rotari
Societate
Sa primesc un link scurt
Moldova: Alegeri parlamentare 2019, rezultate (188)
22310

Membrii Comisiei Electorale Centrale se întrunesc miercuri în ședință pentru aprobarea bugetului pentru anul 2019.

CHIȘINĂU, 13 nov – Sputnik. Comisia Electorală Centrală (CEC) se întrunește miercuri, 14 noiembrie, în ședință ordinară pentru a discuta despre bugetul alocat pentru anul viitor, când în Republica Moldova se vor desfășura două scrutine: la 24 februarie – alegerile parlamentare ordinare, iar în vară - alegerile locale generale.

CEC are pe ordinea de zi a ședinței de miercuri, care va începe la ora 11.00, două chestiuni. Prima se referă la cerințele minime pentru echipamentul tehnic utilizat la procedura de înregistrare video în secțiile de votare la alegerile parlamentare din 24 februarie 2019.

Potrivit CEC, instalarea camerelor de înregistrare video în secțiile de votare reprezintă unul din elementele ce ar crește transparența în procesul electoral. În opinia membrilor CEC, instalarea aparatelor de supraveghere va îmbunătăți securitatea și corectitudinea procesului de votare și va crește transparența operațiunilor electorale desfășurate în ziua alegerilor în cadrul secțiilor de votare.

Alegerile parlamentare: CEC anunță prima schimbare în organizarea votului>>>

Instalarea camerelor video în secțiile de votare va fi reglementată în așa fel, încât să nu vizeze cabinele de vot, listele electorale ori să afecteze intimitatea alegătorilor și datele lor cu caracter personal. Imaginile nu vor fi transmise online, ci stocate pe un dispozitiv aparte, iar în cazul unor eventuale litigii electorale, acestea vor putea fi utilizate în calitate de dovezi pentru examinarea și soluționarea lor.

Achiziționarea echipamentelor necesare va fi efectuată din contul bugetului destinat organizării și desfășurării alegerilor parlamentare din 24 februarie 2019.

Cheltuielile pentru sistemul electoral se apropie de 300 de milioane

Cel de-al doilea subiect pe care îl vor pune în discuție membrii CEC se referă la  aprobarea bugetului Comisiei Electorale Centrale pentru anul 2019. În proiectul de lege cu privire la Bugetul de stat pentru anul viitor la capitolul cheltuieli pentru sistemul electoral sunt prevăzute 298, 65 de milioane de lei.

De asemenea, în bugetul pentru 2019, volumul cheltuielilor de personal la CEC se ridică la peste 11,88 de milioane de lei.

Тема:
Moldova: Alegeri parlamentare 2019, rezultate (188)

Tematic

Exclusiv: Cum vor candida greii din PD la alegerile parlamentare din 2019
Alegeri parlamentare în Moldova: Luptă până în ultima clipă
Candu a discutat cu Hogan despre alegeri și imixtiunea externă
Discuții aprinse în Parlament. Astăzi aleșii poporului discută despre alegeri
Alegerile parlamentare din 24 februarie se vor desfășura conform unor noi reguli
Tagurile:
Buget, alegeri locale generale, 24 februarie 2019, Alegeri parlamentare, CEC


Știrile Zilei