22:09 23 Februarie 2019
În direct
  • EUR19.44
  • USD17.13
  • RUB0.26
  • RON4.09
  • UAH0.63
Persoană cu dizabilități locomotorii - Imagine Simbol

Decis: Persoanele cu dizabilități locomotorii vor putea importa mai uşor autovehicule

© Sputnik / Алексей Мальгавко
Societate
Sa primesc un link scurt
Guvernul Moldovei - știri de ultimă oră, proiecte, reforme (81)
217 0 0

Guvernul a aprobat o serie de modificări legislative, care contribuie la incluziunea socială a persoanelor cu nevoi speciale.

CHIȘINĂU, 16 nov – Sputnik. Persoanele cu dizabilități locomotorii vor putea importa mai ușor mijloace de transport și vor fi scutite de taxa pentru folosirea drumurilor. Legea va intra în vigoare din 1 ianuarie 2019.

La momentul actual, doar persoanele cu dizabilități locomotorii severe (și doar în cazul în care mijlocul de transport este acordat prin donație și reutilat corespunzător) beneficiază de facilități la importul transportului.

Ce prevede documentul aprobat de Guvern

Documentul aprobat de Guvern oferă dreptul de import tuturor persoanelor cu dizabilități locomotorii, indiferent de gradul de dizabilitate.

Totodată, conform noilor prevederi, persoanele vor putea importa autovehiculul o dată la cinci ani, și nu o dată la șapte ani cum era stabilit anterior.

În același timp, după expirarea termenului de cinci ani, persoanele cu dizabilități locomotorii vor putea vinde autovehiculele importate cu facilități, în cazul în care după o perioadă de exploatare unii proprietarii vor dori să procure un autovehicul nou sau nu vor mai avea nevoie de transport.

Documentul aprobat de cabinetul de miniștri mai prevede scutirea de taxa pentru folosirea drumurilor a tuturor persoanelor cu dizabilități locomotorii, și nu doar a celor care au autovehicule cu acțiune manuală.

Totodată, Agenția Națională de Transport Auto va obliga companiile de taxi să aibă în dotare mașini adaptate pentru transportarea persoanelor cu dizabilităţi locomotorii.

Vor fi intensificate și acțiunile de dotare a clădirilor publice cu rampe speciale și va fi creat și un Centru tehnic specializat pentru reutilarea autovehiculelor, conform necesităților persoanelor cu nevoi speciale.

Statul suplimentează ajutorul pentru persoanele cu dizabilități severe>>>

În Republica Moldova locuiesc aproximativ 15.000 de persoane cu dizabilități locomotorii.

Тема:
Guvernul Moldovei - știri de ultimă oră, proiecte, reforme (81)

Tematic

Rușinos: O femeie i-a furat bastonul unui tânăr cu dizabilități locomotorii
Cum să includem persoanele cu dizabilități în procesul de adoptare a deciziilor
Tagurile:
dizabilitate, persoane, legislatie, modificari, Guvern, Moldova
Reguli de utilizareCOMENTARII


Știrile Zilei