08:22 16 Februarie 2019
În direct
  • EUR19.31
  • USD17.13
  • RUB0.26
  • RON4.07
  • UAH0.63
CNA

Centrul Național Anticorupție: Raport - Corupția din autoritățile publice locale

© Sputnik / Miroslav Rotari
Societate
Sa primesc un link scurt
94 0 0

Comisia securitate națională, apărare și ordine publică a desfășurat astăzi audieri cu privire la progresele și impedimentele în prevenirea și combaterea corupției în administrația publică locală.

CHIȘINĂU, 21 nov – Sputnik. Directorul-adjunct al CNA, Lidia Chireoglo, a vorbit astăzi despre fenomenul corupţiei în administraţia publică locală.

Potrivit Lidiei Chireoglo, corupţia în administraţia publică locală are loc în mare parte din cauza lipsei transparenţei în procesul de gestionare a patrimoniului public, neimplicării cetăţenilor în mod direct în identificarea şi sesizarea cazurilor de corupţie, precum şi lipsei stimulentelor materiale şi morale pentru funcţionari.

În majoritatea localităţilor din țară, actele de corupţie se manifestă în sfera gestionării fondului funciar, administrării fondului patrimonial, distribuirii mijloacelor financiare în vederea executării lucrărilor şi prestării serviciilor, achiziţiilor publice, precum şi autorizării anumitor activităţi.

Acțiunile Centrului Național Anticorupție

În urma investigaţiilor efectuate, au fost pornite peste 60 de cauze penale, bănuiții fiind primari, preşedinţi de raion, secretari ai consiliilor locale, şefi ai direcţiilor în competenţa cărora intră domeniul arhitectural-urbanistic şi de construcţii capitale, ingineri funciari și alții.

Pentru corupere pasivă instituția a intentat peste 12 cauze penale, pentru abuz de putere sau abuzul de serviciu – peste 10 cauze penale, pentru excesul de putere sau depăşirea atribuţiilor de serviciu – peste 15 cauze penale, pentru trafic de influenţă – 3 cauze penale, pentru falsul în acte publice – peste 5 cauze penale, pentru falsul în declaraţii – 1 cauză penală și pentru delapidarea averii străine – 2 cauze penale.

Bugetul statului a fost prejudiciat în mai multe cazuri

Ofițerii CNA au identificat următoarele fapte care au dus la prejudicierea bugetului de stat și intereselor publice – atribuirea terenurilor în arendă fără licitaţii publice, stabilirea prețurilor de arendă sau de vânzare a terenurilor ce nu corespund celui reglementat de stat, perfectarea certificatelor de urbanism și a autorizaţiilor de construire în lipsa documentelor obligatorii, perfectarea autorizaţiilor de schimbare a destinaţiilor construcţiilor şi încăperilor în lipsa studiilor de fezabilitate.

Totodată, printre faptele criminale se regăsește privatizarea încăperilor nelocative la preţ diminuat celui de piaţă, trucarea licitaţiilor publice privind achiziţia de bunuri şi servicii, delapidarea mijloacelor financiare în procesul realizării lucrărilor de construcţii şi reparaţii, necontestarea hotărârilor judecătoreşti pronunţate, repartizarea ajutoarelor materiale persoanelor care nu deţin acest drept.

Ce „se întâmplă” în Primăria Capitalei

Lidia Chireoglo a menționat că în Primăria municipiului Chișinău „funcționează” scheme de delapidare a bunurilor proprietare municipală, precum și a mijloacelor financiar-bugetare. Printre bănuiți sunt specialiști, membri de comisii, viceprimari și alți lucrători ai instituției.

„Corupția din Primăria Capitalei începe de de la cazuri minore de mituire a funcționarilor publici și ajunge până la cele mai grave, precum delapidarea masivă a patrimoniului public”, a declarat directorul-adjunct al CNA, Lidia Chireoglo.

Tematic

Reținere spectaculoasă: CNA a dat lovitura la Aeroportul Internaţional Chişinău
Operațiune specială a CNA: Noi rețineri în sistemul educațional
Tagurile:
administratia publica locala, coruptie, raport, CNA, Moldova
Reguli de utilizareCOMENTARII


Știrile Zilei