04:33 21 Ianuarie 2019
În direct
  • EUR19.55
  • USD17.14
  • RUB0.26
  • RON4.16
  • UAH0.61
țigări de contrabandă

Cetățenii moldoveni, pe primul loc la contrabanda cu țigări în România

© Photo: Poliția de Frontieră Română
Societate
Sa primesc un link scurt
208 0 0

Dintre traficanții care anul trecut au făcut contrabandă cu țigări în România, pe primul loc sunt cei care provin din Republica Moldova, după care din România și din Ucraina.

CHIȘINĂU, 10 ian – Sputnic. În anul 2018 (11 luni), polițiștii de frontieră din România - independent sau în colaborare cu inspectorii vamali ori reprezentanți ai altor instituții abilitate - au reținut în vederea confiscării 4.670.000 pachete țigări de contrabandă, în valoare de peste 8,6 milioane de euro (40.884.661 de lei românești), 175,2 kg de tutun şi 1.223 kg de tutun narghilea. De asemenea, au fost identificate şi destructurate 17 grupuri organizate în vederea săvârşirii infracţiunii de contrabandă cu ţigări, în care au fost identificate 157 de persoane, anunță Poliția de Frontieră din România.

În majoritatea cazurilor, țigările de contrabandă au fost depistate atât în punctele de trecere ale frontierei, ascunse în mijloace de transport, la frontiera verde, precum şi în zona de competență, pe comunicaţiile din apropierea frontierei.

Cetățenii moldoveni fac mai multă contrabandă cu țigări în România decât cetățenii români

Din cazuistica înregistrată, s-a constatat că traficanţii proveneau, preponderent, din Republica Moldova, România şi Ucraina, dar si din alte state precum: Polonia, Rusia, Bulgaria, Serbia, Turcia, Austria, Germania, Ungaria etc.

Dintre modalitățile principale de acțiune la care recurg traficanţii de ţigarete se remarcă:

traversarea fâşiei de demarcaţie prin locurile în care aceasta prezintă condiţii de relief greu accesibile mijloacelor auto din dotarea Poliţiei de Frontieră;

disimularea ţigărilor în autoturisme vechi, modificate sau cu incinte ascunse, pentru limitarea pierderilor în cazul confiscării;

ascunderea în automărfare printre mărfurile transportate a unor însemnate cantităţi de ţigări de contrabandă (metoda "capac") sau chiar prin modificarea mijloacelor de transport, respectiv crearea unor spaţii special amenajate.

Din punct de vedere al rutelor folosite, se constată că cele mai multe încercări de introducere a ţigărilor în România au fost înregistrate la frontierele de Nord, Est şi Sud-Vest.

Granița româno-ucraineană, cea mai fierbinte: Grupuri infracționale și focuri de armă
Droguri
© Photo : Serviciul informare şi comunicare cu mass-media al PCCOCS

La frontiera de Nord (judeţele Maramureş, Suceava, Satu Mare) sunt predominante ţigările de origine din Ucraina, contrabandiştii fiind organizaţi în adevărate grupuri infracţionale, cu segmente în străinătate, la frontieră şi în interiorul ţării. Aceştia încearcă trecerea pachetelor de ţigări (baxuri) peste frontiera “verde”, în special noaptea.

În această zonă, sunt descoperite aproape zilnic persoane care încearcă să traverseze frontiera transportând ţigări de contrabandă, deseori poliţiştii de frontieră fiind nevoiţi să folosească armamentul din dotare pentru reţinerea lor, în conformitate cu prevederile legii, deoarece nu se supun somaţiilor legale. De exemplu, la nivelul Inspectoratului Teritorial al Poliției de Frontieră Sighetu Marmației, în anul 2018, s-au înregistrat 112 evenimente de frontieră în care polițiștii de frontieră au folosit armamentul din dotare.

Hotarul moldo-român: contrabandă cu țigarete în cantități mari, în camioane special amenajate

La frontiera de Est (judeţele Galaţi, Vaslui, Iaşi, Botoşani) sunt predominante ţigările de origine din Republica Moldova, introducerea acestora în ţară fiind realizată fie prin punctele de frontieră (cantităţi mari - în mijloace de transport special amenajate, cantităţi mici - de către persoane fizice), fie peste râul Prut.

În judeţele din Sud-Vestul ţării (judeţele Caraş-Severin, Mehedinţi, Timiş) sunt descoperite, în general, ţigări de calitate medie şi superioară, achiziţionate din magazinele duty-free şi transportate peste frontieră, în cantităţi mici, de persoane fizice.

Poliția de Frontieră Română a prezentat și câteva cazuri mai semnificative înregistrate în anul 2018.

Trei polonezi cu 941 de mii de pachete cu ţigări

În data de 21 noiembrie 2018, ca urmare a exploatării datelor şi informaţiilor deţinute la nivelul Inspectoratului General al Poliţiei de Frontieră, poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Siret au efectuat un control amănunţit asupra a două automarfare încărcate cu rigips și vată minerală, în care se aflau trei cetăţeni polonezi, în urma căruia a fost descoperită o cantitate mare de ţigări.

În urma activităţii de inventariere a ţigărilor s-a constatat că în cele două autovehicule era ascunsă, în plăcile de rigips și vată minerală, cantitatea totală de 941.027 de pachete cu ţigări (476.117 pachete în primul autocamion şi 464.910 de pachete în cel de-al doilea), diferite mărci, în valoare de 903.386 de lei românești.

Întreaga cantitate de ţigări a fost ridicată în vederea confiscării de către poliţiştii de frontieră, cele două autovehicule au fost indisponibilizate la sediul Sectorului Politiei de Frontiera până finalizarea cercetărilor.

Cei trei cetăţeni polonezi au fost prezentaţi în faţa judecătorului de drepturi şi libertăţi din cadrul Judecătoriei Rădăuţi care a acceptat propunerea de arestare preventivă pentru 30 de zile, în continuare fiind cercetați sub aspectul săvârşirii infracţiunii de contrabandă.

Un milion de țigarete și patru focuri de avertisment la Prut

În data de 08 noiembrie 2018, poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Stânca - I.T.P.F. Iași au observat, pe direcţia localităţii de frontieră Sadoveni, județul Botoșani, un microbuz marca VW, înmatriculat în România, despre care deţineau informaţii că este folosit la transportul de produse din tutun.

Colegii noștri au efectuat semnalele regulamentare de oprire, însă în acel moment persoanele aflate în microbuz au fugit pe câmpul din apropiere, abandonând mijlocul de transport. Deoarece persoanele în cauză nu s-au supus somaţiilor legale prin voce, poliţiştii de frontieră au tras patru focuri de avertisment în plan vertical, cu respectarea prevederilor legale. Nici de această dată acestea nu s-au oprit. Imediat, au fost anunţate şi autorităţile de frontieră din Republica Moldova despre caz, în vederea cercetării în comun a evenimentului de frontieră.

În urma inventarierii coletelor a rezultat cantitatea de 51.988 de pachete cu ţigări (1.039.760 ţigarete), în valoare totală de aproximativ 570.000 de lei românești.

În cauză s-au efectuat cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de contrabandă, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetul de pe lângă Judecătoria Săveni, pentru identificarea tuturor persoanelor implicate în aria infracţională.

În data de 12.11.2018, la ora 04:30, poliţiştii de frontieră din cadrul Inspectoratului Teritorial al Politiei de Frontieră Timişoara au oprit în trafic pentru control, în apropierea municipiului Timișoara, un automarfar marca Mercedes, înmatriculat în judeţul Suceava.

Pavel Filip
© Photo : Direcţia comunicare și protocol, Guvernul Republicii Moldova

Existând suspiciuni cu privire la operațiunea de transport efectuată, şoferul, un bărbat în vârstă de 56 de ani, şi mijlocul de transport au fost duşi la sediul Inspectoratului Teritorial al Politiei de Frontieră Timişoara pentru efectuarea de verificări.

În urma controlului amănunţit efectuat asupra camionului, polițiștii de frontieră au descoperit cantitatea de aproximativ 60.000 de pachete cu ţigări de contrabandă.

Întreaga cantitate de țigări, în valoare de aproximativ 600.000 de lei românești, a fost ridicată în vederea confiscării, iar automarfarul a fost indisponibilizat la sediul instituţiei în vederea continuării cercetărilor.

Cercetările au continuat în vederea identificării tuturor persoanelor implicate și a documentării întregii activități infracționale, la finalizare urmând a fi dispuse măsurile legale ce se impun, a mai precizat Poliția de Frontieră Română într-un comunicat de presă.

Reguli de utilizareCOMENTARII


Știrile Zilei