08:22 16 Februarie 2019
În direct
  • EUR19.31
  • USD17.13
  • RUB0.26
  • RON4.07
  • UAH0.63
Inspectarea zonei de frontieră

Doi moldoveni certați cu lege au vrut să ajungă ilegal în România - Detalii

© Photo: Poliția de Frontieră
Societate
Sa primesc un link scurt
56 0 0

Doi bărbați au vrut să treacă frontiera fără să fie văzuți de oamenii legii, dar au fost reținuți în scurt timp.

CHIȘINĂU, 17 ian - Sputnik. Polițiștii de frontieră au surprins pe malul râului Prut doi bărbați originari din Chișinău, care intenționau să traverseze în mod fraudulos frontiera moldo-română. Cercetările ulterioare au scos la iveală faptul că tinerii sunt cercetați penal și că planificau să ajungă în Italia pentru a se eschiva de răspundere.

În data de 16 ianuarie 2019, patrula Sectorului Poliției de Frontieră Ungheni a observat două persoane în timp ce verificau împrejurimile. Dându-și seama că sunt urmăriți, inșii au încercat să fugă de la fața locului, dispersându-se în direcții diferite. În scurt timp, polițiștii de frontieră au reușit să-l rețină pe unul dintre aceștia, fiind identificat ca cetățean moldovean de 26 de ani, locuitor al municipiului Chișinău.

În zonă au intervenit în forță mai multe patrule ale Poliției de Frontieră. În jurul orei 20:00, angajații Sectorului Poliției de Frontieră Sculeni l-au reținut pe cel de-al doilea bărbat, în vârstă de 30 de ani, cu viză de domiciliu în municipiul Chișinău.

În cadrul audierii, tinerii au recunoscut că intenționau să treacă înot râul Prut, având ca țară de destinație Italia. Deoarece au antecedente penale și nu au perfectate documentele de călătorie, aceștia își dădeau seama că nu ar fi putut traversa frontiera de stat în mod legal.

Pe faptul celor constatate, polițiștii de frontieră din cadrul Direcției regionale VEST au intentat dosare penale pe numele celor doi moldoveni, aceștia riscând o pedeapsă cu amendă în mărime de până la 750 unităţi convenţionale sau cu muncă neremunerată în folosul comunităţii de la 150 la 200 de ore, sau cu închisoare de până la 2 ani. Totodată, persoanele respective sunt reținute pentru 72 de ore în izolatorul de detenție provizorie, până la luarea unei decizii în privința lor.

Tematic

Operațiune specială: Doi bărbați le-au dat bătăi de cap polițiștilor din Capitală - Video
Tagurile:
lege, Prut, barbati
Reguli de utilizareCOMENTARII


Știrile Zilei