10:10 21 Aprilie 2019
În direct
  • EUR20.15
  • USD17.91
  • RUB0.28
  • RON4.23
  • UAH0.67
Accident România, intervenţie SMURD

Și-au văzut moartea cu ochii: Moldoveni, implicați într-un grav accident în România

© Photo: Facebook / ISU
Societate
Sa primesc un link scurt
821 0 0

Nenorocirea s-a produs în această noapte, pe DE581, în localitatea Creţeşti, din judeţul Vaslui – cauza accidentului a fost, din păcate, una obişnuită pentru această perioadă a anului.

BUCUREŞTI, 23 ian – Sputnik, Georgiana Arsene. Şase cetăţeni străini au trăit, azi noapte, spaima vieţii lor, după ce duba în care se aflau a fost implicată într-un accident de circulaţie.

Potrivit reprezentanţilor Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Vaslui, conducătorul auto a pierdut controlul maşinii, pe fondul unui carosabil acoperit cu zăpadă, maşina răsturnându-se în afara părţii carosabile, pe sensul opus de mers.

În autovehiculul înmatriculat în Bulgaria se aflau şase cetăţeni străini, din Bulgaria, Turcia şi Republica Moldova, informează agerpres.ro

Purtătorul de cuvânt al ISU Vaslui a declarat că, în urma accidentului rutier, patru persoane, dintre care două cu traumatisme şi tot atâtea cu contuzii au fost transportate la Compartimentul de Primiri Urgenţe al Spitalului Municipal „Dimitrie Castroian” Huşi şi că toate persoanele erau conştiente şi stabile.

Tematic

Ninsoarea face primele victime: Accident grav la Hâncești - Foto
Un microbuz cu pasageri, implicat într-un grav accident rutier - Detalii
Tagurile:
moartea, masina, moldoveni, Romania, accident
Reguli de utilizareCOMENTARII


Știrile Zilei