00:20 20 Aprilie 2019
În direct
  • EUR20.15
  • USD17.91
  • RUB0.28
  • RON4.23
  • UAH0.67
Penitenciar - Imagine Simbol

Ingenios și criminal: Vezi ce a făcut un deținut chiar din celula penitenciarului

© Sputnik / Мирослав Ротарь
Societate
Sa primesc un link scurt
288 0 0

Un deținut al Penitenciarului din Lipcani a mai primit câțiva ani de închisoare după ce a comis o infracțiune chiar din celulă.

CHIȘINĂU, 1 apr – Sputnik. Un deţinut al Penitenciarului din Lipcani a fost condamnat la șase ani şi șase luni de pușcărie pentru o escrocherie, comisă în timp ce-şi executa pedeapsa pentru o serie de răpiri de autovehicule.

Cazul a avut loc în luna martie 2018. Potrivit oamenilor legii, deţinutul Penitenciarului din Lipcani s-a recomandat la telefon ca fiind interesat de a procura pianul electronic pe care un locuitor al oraşului Cricova îl vindea pe un site de publicitate.

penitenciar, imagine de arhivă
© Sputnik / Мирослав Ротарь

„Cumpărătorul” și victima au convenit asupra preţului și au stabilit ulterior detaliile cu privire la transmiterea banilor.

Astfel, victima trebuia să expedieze instrumentul muzical la Briceni, iar „cumpărătorul”, la rândul său, trebuia să-i transmită pe aceeaşi cale suma de 7700 de lei.

Instrumentul muzical a ajuns la Briceni, unde a fost preluat de un taximetrist şi transportat acasă la rudele deţinutului. Banii, însă, nu au ajuns la victimă.

Victima şi-a dat seama de înșelăciune abia peste câteva zile, când a constat că instrumentul pe care tocmai îl vânduse era scos deja la vânzare de proaspătul „cumpărător”.

Procuratura a demonstrat vina inculpatului, astfel încât, concomitent cu anii pe care urmează să-i petreacă după gratii, acesta va achita victimei şi un prejudiciu moral şi material de cinci mii de lei.

Sentinţa este cu drept de atac în condiţiile legii.

Tematic

Tentativă neobișnuită: Ce au depistat angajații sistemului penitenciar
Incredibil: Foști deținuți și angajatul unui penitenciar – parteneri de afacere
Tagurile:
pian, detinut, penitenciar, Lipcani, Moldova
Reguli de utilizareCOMENTARII


Știrile Zilei